- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (17.02.2023, 10:10)
-
Laura Buciu
Laura Buciu
Stimulatoare cardiace şi defibrilatoare utilizate cu încălcarea procedurilor. Poliţia face anchete
Sunt percheziţii în mai multe locaţii din Braşov, Iaşi şi Neamţ la persoane, firme, unităţi medicale şi un ONG într-un dosar în care există indicii că medici ar fi efectuat mai multe intervenţii chirurgicale cu încălcarea procedurilor de lucru şi a indicaţiilor de utilizare a dispozitivelor cardiace.
Urmărește
394 afișări
Cercetările de vineri se fac pentru infracţiuni de abuz în serviciu, luare de mită, dare de mită, fals intelectual, uz de fals, înşelăciune, fals material în înscrisuri sub semnătură privată şi continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Poliţiştii din cadrul IGPR - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi Direcţia de Investigaţii Criminale, IPJ Braşov, IPJ Iaşi, IPJ Neamţ şi IPJ Suceava, pun în aplicare 24 de mandate de percheziţie domiciliară (17 – D.I.C. şi 7 – D.I.C.E.).
Activităţile se desfăşoară în judeţele Braşov (3), Iaşi (20) şi Neamţ (1), la sediile sociale ale unor firme (3), la domiciliile persoanelor fizice (9) presupus a fi implicate în activitatea infracţională sau la imobile deţinute de acestea (5). De asemenea, vor fi efectuate percheziţii domiciliare la sediul unei primării comunale (1), a unor unităţi medicale - spitale (5) şi la un O.N.G. (1). Totodată, vor fi efectuate 8 controale economice la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale şi se vor pune în aplicare 4 ordonanţe prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la persoanele implicate în activitatea infracţională.
„Din cercetări a rezultat suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea mai multor infracţiuni de dare de mită, luare de mită şi falsuri, săvârşite de cadre medicale sau persoane din anturajul acestora, precum şi indicii cu privire la faptul că aceste cadre medicale ar fi efectuat mai multe intervenţii chirurgicale, cu încălcarea procedurilor de lucru şi a indicaţiilor de utilizare a dispozitivelor medicale cardiace (stimulatoare cardiace şi defibrilatoare), care au afectat ori au pus în pericol integritatea corporală, sănătatea ori viaţa unor persoane, pacienţi ai acestora. De asemenea, au fost constatate încălcări ale prevederilor legale în domeniul construcţiilor, cu privire la un imobil situat într-o zonă încadrată ca arie protejată”, arată Poliţia Română.
După efectuarea percheziţiilor domiciliare, echipele constituite împreună cu organele de control din cadrul ANAF – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală-Direcţia regională antifraudă fiscală Suceava vor efectua controale specifice, în vederea luării măsurilor legale cu privire la operaţiunile derulate de societăţile comerciale vizate, în domeniul producerii şi distribuţiei de echipamente şi dispozitive medicale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la apărare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
De asemenea, vor fi puse în executare nouă mandate de aducere ale persoanelor cercetate în cauză şi vor fi citaţi mai mulţi martori, în vederea audierii, activităţile urmând a fi desfăşurate la sediul IPJ Iaşi.
La acţiune participă poliţişti din cadrul IGPR - Direcţia de Investigaţii Criminale şi Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, precum şi din cadrul serviciilor de investigare a criminalităţii economice, de investigaţii criminale, pentru acţiuni speciale şi criminalistică ale IPJ Braşov, IPJ Iaşi, IPJ Neamţ şi IPJ Suceava. Activităţile de control se vor desfăşura împreună cu organe de control din cadrul ANAGF – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.
Echipele participante la operaţiune beneficiază de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR şi Ministerului Sănătăţii.
Citește pe alephnews.ro: La cinci ani după ce au spus „la revedere” UE, britanicii regretă amarnic Brexitul
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
CANCAN.RO
Milionarul Bryan Johnson nu-și mai injectează „sângele FIULUI său”, după ce a descoperit un alt tratament: „Cine dorește punga mea cu plasmă?”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe