Incidentul s-a produs duminică în satul Băleni, din judeţul Galaţi, iar poliţiştii au stabilit, după primele cercetări, că nou-născutul ar fi fost aruncat în latrină chiar de mama sa, o femeie de 33 de ani.
Copilul a fost salvat şi transportat în stare gravă la spitalul de Pediatrie din Galaţi, unde este internat la Terapie Intensivă.
„A fost un apel la 112. Ieri, un bărbat a anunţat că a auzit scâncete de copil dintr-un wc din spatele locuinţei. La faţa locului s-au dus poliţiştii, un echipaj de pompieri şi o echipa SMURD. Copilul a fost resuscitat la faţa locului, apoi a fost dus la spital. Mama are 33 de ani, se pare că ea l-a aruncat în latrină. S-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală a nou născutului de către mamă”, a declarat, la solicitarea MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin.
Starea micuţului este critică, iar dacă va supravieţui, bebeluşul va fi luat de la mama sa şi dus într-un centru de plasament.
Copilul mai are încă nouă fraţi, toţi aflaţi îngrija statului.
„Mama mai are nouă copii, toţi sunt în sistem, în grija noastră. Şi nou-născutul va ajunge în grija statului. Copiii au fost luaţi de lângă mamă, motivul fiind neglijenţa. Este o familie cu mulţi copii, toţi în grija statului, mama trăieşte cu un concubin”, a declarat directorul adjunct al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Galaţi, Ciprian Groza.