Prima pagină » Social » Trafic rutier blocat pe Valea Oltului, după un accident între un autoturism şi un tir

Trafic rutier blocat pe Valea Oltului, după un accident între un autoturism şi un tir

Traficul rutier este blocat, luni seara, pe DN 7 – Valea Oltului, în urma impactului dintre un autoturism şi un tir încărcat cu adeziv, în zona localităţii Călimăneşti, judeţul Vâlcea. Două persoane au fost rănite grav.
Trafic rutier blocat pe Valea Oltului, după un accident între un autoturism şi un tir

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, în judeţul Vâlcea, pe DN7 Râmnicu Vâlcea –Sibiu, la kilometrul 187+200 de metri, în localitatea Călimăneşti, a avut loc un accident în care au fost implicate un autoturism şi un autocamion.

Tirul este încărcat cu adeziv.

În urma evenimentului rutier, două femei au fost rănite grav, acestea fiind preluate conştiente de către echipaje SMURD şi duse la spital.

Traficul între judeţele Sibiu şi Vâlcea este blocat la ora transmiterii acestei ştiri.