Rafalele foarte puternice de vânt au rupt zeci de cabluri electrice, inclusiv doi stâlpi din reţeaua de joasă tensiune, în multe cazuri fiind vorba inclusiv de copaci căzuţi peste reţele.
Cele mai afectate zone au fost Tătărăni – Codăeşti – Dăneşti, Gârceni – Pungeşti, Fereşti – Portari – Mânjeşti, Viişoara – Gura Idrici – Vetrişoaia, precum şi suburbiile Bahnari şi Viişoara din municipiului Vaslui.
Potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii, luni după-amiază, de E.ON Moldova, echipele de intervenţie ale furnizorului de energie electrică au reuşit în decursul a şapte ore remedierea defecţiunilor şi realimentarea tuturor celor 38 de localităţi rămase în beznă mai bine de 12 ore.
"În urma fenomenelor meteo de o intensitate deosebită care au avut loc pe 24 august, s-au produs avarii la reţele de alimentare cu energie electrică din judeţul Vaslui, fiind scoase din funcţiune 82 de posturi de transformare. Remedierile defecţiunilor au început luni, la ora 8.00, şi s-au încheiat la ora 15.00, localităţile fiind realimentate treptat", a declarat Sorin Munteanu, purtătorul de cuvânt al E.ON Moldova.
Potrivit aceleaşi surse, în cursul după-amiezii de luni mai erau încă grupuri mici şi izolate de consumatori care nu aveau energie electrică, urmând ca echipele de intervenţie ale E.ON Moldova să rezolve şi problema acestora până la sfârşitul zilei.