STRĂIN ÎN ŢARA TA| CARANTINĂ LA BUŞTENI. Episodul 3: ”Nu ştim cine sunt ăştia, cine ne gătesc, dar sunt foarte buni” / Meniul primit în carantină
Adrian Lazăr a plecat din Italia după ce hotelul unde lucra s-a închis din cauza coronavirusului.
Adrian Lazăr, român în carantină: “Mâncarea pe care am primit-o e foarte bună. Eu lucrez în domeniu, am văzut multe bucătării. Meseria mea e să duc mâncare la oameni.”
Pofta vine mâncând şi când eşti în carantină. Adrian Lazăr s-a filmat când a luat masa în episodul 3 din “Străin în ţara ta I Carantină la Buşteni”.
”Hai să-ţi arăt ceea ce am primit astăzi la micul dejun. O să sucesc şi eu camera. Ei trebuie să ne dea mâncarea în scurt timp pentru că încă le e frică de noi, ei încă nu ştiu dacă avem virusul sau n-avem virusul. Vin cu pachetele astea, ni le dau din mână-n mână, dar cu o mare rapiditate. Întotdeauna există pâine şi furculiţă şi cuţit. Deci ce avem? Salam, şuncă, brânză, roşie, castravete, unt şi dulceaţă sau gem. De la zi la zi se schimbă, dar cam în varianta asta, aşa. Salam, şunci brânză, legume. La prânz, întotdeauna există ciorbă, felul doi, pâine întotdeauna, întotdeauna e un desert. Nu ştim cine sunt ăştia, cine ne gătesc, dar sunt foarte buni. Eu lucrez în domeniu, am văzut f multe zeci de bucătării importante din mai multe zone. Asta e meseria mea să car mâncare la oameni. Înainte să o duc, să mă uit la ea, să o miros, să văd dacă este totul în regulă. Acum trebuie să termin să mănânc, deci nu mai am timp să stau de vorbă cu tine. Mâine îţi voi spune cum au reacţionat rudele şi prietenii mei când au aflat că sunt în carantină.”, a declarat Adrian Lazăr.