Străzi deschise: Strada Sibiu din Sectorul 6 se transformă în zonă pietonală

Strada Sibiu din sectorul 6 al Capitalei se transformă, în acest weekend, în zonă pietonală între Bulevardul Timişoarei şi strada Aleea Bujoreni cu ocazia evenimentului Străzi deschise.

Urmărește
234 afișări
Imaginea articolului Străzi deschise: Strada Sibiu din Sectorul 6 se transformă în zonă pietonală

Sursa foto: Străzi deschise - Bucureşti

Potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei, în weekendul 22-23 iunie, programul artistic al proiectului „Străzi deschise, Bucureşti – Promenadă urbană" cuprinde o nouă serie de concerte, spectacole de teatru pentru copii, instalaţii de artă interactivă, mini show-uri de acrobaţii, dar şi concursuri cu premii surpriză, pe Calea Victoriei.

De asemenea, în premieră la această ediţie, strada Sibiu din sectorul 6 al Capitalei se transformă în zonă pietonală între Bulevardul Timişoarei şi strada Aleea Bujoreni şi devine scena unui program complex, destinat publicului de toate vârstele: de la activităţi sportive, concerte de muzică live, spectacole de animaţie, până la ateliere creative de construcţie păpuşi.

Pe Calea Victoriei, Teatrul Odeon prezintă vizitatorilor instalaţia de artă interactivă „Odeon Theatre Fountain", o selecţie de imagini din cele mai îndrăgite spectacole din repertoriu, disponibile în ambele zile de weekend în intervalul 10:00-21:00.

Pe parcursul celor două zile, tot în zona Teatrului Odeon, locuitorii Capitalei sunt aşteptaţi cu numeroase surprize şi concursuri cu premii.

Asociaţia Artiştilor Plastici Bucureşti organizează, în zilele de 22 şi 23 iunie, demonstraţii de pictură pe pânză, în zona Muzeului Colecţiilor de Artă, în intervalul orar 10:00-19:00, iar participanţii sunt invitaţi să admire operele de artă şi să interacţioneze cu artiştii vizuali.

Programul zilei de 23 iunie

Duminică, 23 iunie, începând cu ora 11:00, pe Calea Victoriei nr. 110 are loc atelierul „Poveşti din vechiul Bucureşti", susţinut de Oana Oroş, unde participanţii vor călători în timp prin intermediul imaginii şi vor afla cum s-a transformat Podul Mogoşoaiei în Calea Victoriei de astăzi, precum şi povestea familiei Mavrocordat şi a casei în care se află expoziţia Muzeului Naţional al Literaturii Române.

Ca o noutate a programului, în zona Statuii Iuliu Maniu, publicul este aşteptat sâmbătă, începând cu ora 11:00, să ia parte la singurul eveniment naţional de evaluare a consumului propriu de alcool – Săptămâna Naţională de Testare a Consumului Personal de Alcool, derulat de Asociaţia ALIAT pentru Sănătate Mintală, în parteneriat cu Institutul Naţional de Sănătate Publică şi Ministerul Sănătăţii din România. Participanţii sunt încurajaţi să intre în centrele de testare, unde îşi pot evalua nivelul de consum de alcool prin efectuarea Testului AUDIT.

Pentru iubitorii de muzică live, trupa REAL – Andra Pierşinaru (voce), Angelo Stoica (chitară), Leon Craioveanu (percuţie) – îi va încânta cu recitaluri electrizante şi variate în prima zi de weekend începând cu ora 17:00, iar pentru cei care preferă spectacolele de acrobaţii, Circul Metropolitan Bucureşteni completează atmosfera sâmbătă seara cu mini show-uri pline de energie şi adrenalină în zona Monumentul Renaşterii, de la ora 19:30. Fundaţia Andantino prezintă în cea de-a doua zi de weekend un spectacol de muzică şi dans, începând cu ora 17:30 în zona Cercului Militar Naţional, iar artista Miruna Vidican va susţine un concert de harpă inedit de la ora 20:00.

Întâlnirile preferate ale copiilor cu actorii Teatrului de Animaţie Ţăndărică în faţa Muzeului Naţional de Artă al României continuă şi în acest weekend cu spectacolul de animaţie „Freestyle Puppetry", sâmbătă, începând cu ora 18:00, iar duminică, de la 17:30.

Tot duminică, cunoscutul artist Damian Drăghici, în formula Damian & Brothers, va susţine în programul artistic al weekendului 11 „Străzi deschise" pe Calea Victoriei un flashmob muzical în care publicul este invitat să cânte şi să danseze, începând cu ora 18:30.

Activităţile din cadrul evenimentului

Casa Filipescu-Cesianu a Muzeului Municipiului Bucureşti îşi aşteaptă vizitatorii în fiecare zi de weekend între orele 10:00 şi 17:30, cu expoziţiile „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute" // „În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani" // „Comorile haznalelor istorice din Bucureşti", prilej de a face o incursiune în istoria oraşului.

Pe Strada Sibiu, programul artistic şi recreativ începe la ora 9:00 cu activităţi sportive şi continuă până la ora 21:00 cu nenumărate spectacole de teatru, concerte şi ateliere, dar şi cu demonstraţii ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii" Bucureşti-Ilfov, programate duminică în intervalul 10:00-19:00.

Spectacolul fascinant „Viţn, Spriţn & Kapriţn – Chiriţa & invitaţi şi păpuşele", după un scenariu de Maia Morgenstern, organizat de Teatrul Evreiesc de Stat, vine la „Străzi deschise, Bucureşti – Promenadă urbană" în prima zi de weekend, de la ora 10:00, iar duminică, de la ora 11:00, are loc spectacolul concert-lecţie „Viaţa lui Mozart" prezentat de Opera Comică pentru Copii.

Teatrul „Stela Popescu" dă întâlnire micilor locuitori ai Sectorului 6 la atelierele de joacă „Stela în vacanţă", susţinute sâmbătă, 22 iunie, în intervalul 12:00-12:30, iar duminică, 23 iunie, între 17:30 şi 18:00, vor prezenta Concertul „Dragă Ana". În ambele zile de weekend, începând cu ora 18:00, concertele live de muzică populară, pop şi de percuţie susţinute de artiştii Şcolii de Artă Bucureşti vor antrena participanţii la joc, dans şi voie bună.

Reprezentaţiile dedicate copiilor continuă cu spectacolul interactiv „Călătorie muzicală" sâmbătă, începând cu ora 11:00, şi duminică, de la ora 17:00, adus în faţa publicului de Teatrul „Ion Creangă", precum şi cu un spectacol antrenant susţinut de artiştii Teatrului Masca, „Spectacol NOU", cu două reprezentaţii programate sâmbătă, 22 iunie, de la orele 18:00 şi 19:00.

Tot pe strada Sibiu, din sectorul 6 al Capitalei, Teatrul de Animaţie Ţăndărică va prezenta sâmbătă, 22 iunie, de la ora 16:00, spectacolul „Capra cu trei iezi", iar de la ora 17:00, Teatrul „Ion Creangă" va susţine spectacolul de teatru „Prostia Omenească" , iar duminică, de la ora 11:00.

Every Can counts România, programul dedicat colectării şi reciclării dozelor din aluminiu se alătura proiectului „Străzi Deschise - Bucureşti, Promenadă Urbană" în acest weekend, cu scopul de a încuraja bucureştenii să valorifice dozele de aluminiu şi de a contribui la conştientizarea importanţei protejării mediului. Participarea va fi marcată prin prezentarea instalaţiei PIXELATA, o lucrare de artă realizată din 1.300 de doze de băuturi din aluminiu. Publicul este invitat să se alăture acestei iniţiative sâmbătă şi duminică, în intervalul 16:00-19:00.

Teatrul Excelsior prezintă spectacolul „Cei trei purceluşi", duminică de la ora 12:00, o adaptare a poveştii clasice menită să aducă un strop de bucurie în rândul celor mici.

În ambele zile de weekend, talentatul caricaturist Vasile Catrina va oferi momente de neuitat trecătorilor, începând cu ora 13.00, iar spectacolele-atelier „Joacă-n stradă cu Tzitzi şi Poc", vor anima participanţii sâmbătă, 22 iunie, de la 14:30 şi 15:30. Duminică, 23 iunie, începând cu ora 12:00, cei mici vor învăţa tehnici de mânuire ale păpuşilor şi marionetelor împreună cu artistul păpuşar Brânduşa Oancă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici