- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Streinu-Cercel: Peste 4,1% dintre bucureşteni au imunitate pe viaţă la infecţia cu West Nile
Peste 4,1 la sută dintre bucureşteni au imunitate pe viaţă la infecţia cu virusul West Nile după epidemia din 1996, potrivit unor studii realizate de specialiştii români şi de la CDC Atlanta, după infecţia de acum 14 ani, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX secretarul de stat Adrian Streinu-Cercel.
Streinu-Cercel: Peste 4,1% dintre bucureşteni au imunitate pe viaţă la infecţia cu West Nile (Imagine: Andrei Alex Moise/Mediafax Foto)
"Cei care au trecut prin epidemia de acum 14 ani au căpătat imunitate pe viaţă. Studiile făcute de specialiştii Institutul «Matei Balş» în 1997, la un an de la epidemie,împreună cu experţi ai CDC Atlanta, arată că 4,1 la sută dintre bucureşteni au imunitate după epidemia din 1996. Boala din acest sezon este sporadică, cele mai afectate categori de vârstă fiind cele de peste 50 de ani şi cu suferinţe cronice", a spus profesorul Streinu-Cercel.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?
-
Cum explică PNL scorul dezastruos. Deputat: Guvernarea cu PSD ne-a costat, al doilea mandat al lui Iohannis ne-a îngropat
-
Iulian Anghel, editor politic ZF: Cum l-am cunoscut pe Călin Georgescu
-
Răsturnare de situaţie: Elena Lasconi îl depăşeşte pe Marcel Ciolacu. Pentru prima dată în istorie PSD ar putea să nu aibă candidat în turul 2
Imunizarea în celelalte zone afectate de epidemia din 1996 a fost de 0,9 la sută, a precizat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii.
"De aceea, în acest moment nu putem vorbi de riscul unei epidemii. Infecţia cu West Nile este în România endemică şi nu adusă din alte ţări. După infecţia din 1996, România a pus în funcţiune un sistem-santinelă care supraveghează continuu bolile cu simptomatologie specifică infecţiei transmise de ţânţarul Culex. De aceea, putem vorbi de 80 de suspecţi care au fost investigaţi în luna august", a mai spus secretarul de stat.
Infecţia este transmisă numai de ţânţarul Culex. Aceşti ţânţari se infectează de la păsările migratoare. Boala nu se transmite de la om la om. Mai mult, dacă un ţânţar curat înţeapă un om bolnav, insecta nu se va infecta, a adăugat Adrian Streinu-Cercel.
El a precizat că nu există un vaccin împotriva infecţiei cu West Nile, medicii tratând simptomele bolii. Astfel, dacă boala are aspectul unei viroze, medicii vor acorda tratament specific virozelor. Dacă boala are manifestare neurologică, tratamentul va fi dat în funcţie de aceste suferinţe, a adăugat medicul specialist.
"În acest moment nu există riscul apariţiei unei epidemii", a subliniat Streinu-Cercel.
În România au fost confirmate şapte cazuri de infectare cu virusul West Nile. Două dintre persoanele infectate au decedat, acestea având vârste peste 70 de ani şi boli cronice preexistente. Unul dintre cei care au decedat era din Bucureşti, iar celălalt din Constanţa.
În plus, la alte două persoane a fost confirmat virusul, dar pentru un diagnostic de precizie este făcut încă un test, rezultatele acestor probe fiind aşteptate până la sfârşitul săptămânii. O a treia persoană este în curs de evaluare.
Maladia a fost înregistrată în Bucureşti şi judeţele Alba, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Mureş, Sibiu şi Teleorman. Toţi bolnavii au vârste peste 30 de ani.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO