INTERVIU   Stresul în familie. Cum sunt afectaţi copiii şi părinţii şi ce e de făcut? Ce sfaturi concrete oferă psihologii?

„Nu uita masca!”, „Spală-te pe mâini”, Nu pupa alţi copii”, „Nu ai voie să ieşi din casă!”. Toate aceste mesaje, dar şi altele provenite din campaniile de comunicare publică au un impact negativ asupra copiilor şi adulţilor. „Vorbim despre promovare negativă: „Stai acasă, pericol”, iar asta nu face decât să dea emoţii negative atât familiei, cât şi copiilor, de tipul nelinişte, teamă, îngrijorare, lipsă de speranţă”, arată Ana Predescu, psiholog, clinician şi psihoterapeut.

31 mai desemnează ultima zi din Luna de conştientizare a sănătăţii mintale, ţinută în alte ţări anual, încă din anul 1949. Pentru a marca acest eveniment şi în România, câţiva părinţi şi doi psihologi au împărtăşit, pentru MEDIAFAX, cum arată stresul în familie, ce efecte are şi ce putem face pentru o gestionare corectă şi o comunicare asertivă.

„În momentul în care ajungem să avem doar gânduri de genul acesta, evident că la nivel hormonal, corpul secretă mult cortizol.  Din păcate, toate mesajele negative din tot ce înseamnă media şi restul, nu fac decât să ne bage într-o bulă de pericol”, explică Ana Predescu.

Însă, în timp ce adulţii, în general, se pot controla şi îşi pot numi şi gestiona mai uşor emoţiile, copiii au nevoie de ghidare, de sprijin, de iubire pentru a identifica în mod corect stresul şi a învăţa metode sănătoase de a-i face faţă. Totuşi, adulţii nu mai au timp de copii şi le vine mai uşor să apeleze la interdicţii.

„Marea dramă pe care o sesizez în cadrul întâlnirilor mele cu copiii este distanţa şi răceala pe care o experimentează în relaţia cu părinţii lor, care duce la o necunoaştere de ambele părţi. Părinţii şi copiii devin străini în propria casă, fiecare în camera lor, nu mai mănâncă împreună, nu mai discută împreună, nu se mai ascultă unii pe alţii. Fiecare membru al familiei are câte ceva de făcut, de cele mai multe ori butonând telefoanele sau tabletele. Iar când încearcă să-şi comunice nevoile, deseori nu se realizează un dialog ci un schimb de replici rezultând cu supărări, jigniri şi certuri. ”Nu ai voie ”este cel mai des cuvânt auzit de un copil din Romania din partea părinţilor”, explică Mihai Copăceanu, psiholog, Doctor în Psihologie.

„Recent, când am întrebat un copil despre relaţia cu propria mamă mi-a spus direct ”mama este cea care mă cunoaşte cel mai puţin”, iar când am întrebat un băiat despre relaţia cu tatăl, mi-a răspuns ”nu ştiu dumneavoastră cum aveţi timp şi mă ascultaţi aproape o oră şi tata nu are 5 minute””, mai arată Copăceanu.

• „Stresul e mai intens de când cu pandemia. Să trăieşti cu doi copii - unul adolescent, iar altul sugar - într-o cameră, nu e greu, e foarte greu. Când ne enervăm, ieşim să ne plimbăm, discutăm, respirăm. Îi lăsăm pe copii în casă. În starea de urgenţă a fost crunt, pentru că nu aveam cum ieşi din casă. Uneori, ca mamă, ca soţie, ca angajată, ca fiică a unei femei cu demenţă, ai atâtea responsabilităţi încât îţi vine să îţi iei câmpii. Cred că multe femei sunt stresate din cauza lipsurilor, a muncii de la birou şi a celei de acasă”, povesteşte Luiza Martoci (40 de ani). 

• „Mai ridicăm tonul unul la altul dar ne calmăm repede. Ieşim pe terasă, luăm o ţigară, ne uităm la TV sau ne băgăm la somn”, spune Ana Maria Mihăilescu (35 de ani), mama a trei fetiţe. „Doar nu ţipi la copii, ieşi afară şi fumezi trei ţigări. Depinde de stres şi a fost şi perioada cu pandemia. Eram în stres că nu ştiam dacă să mă duc la muncă, dacă mă primesc, cine mă plăteşte (...) Comunicarea este foarte importantă, noi ne calmăm unul pe celălalt”.

• „Stresul e inevitabil, depinde şi ce temperament ai şi ce stil de părinte. Eu mă abţin să nu înjur de faţă cu copilul. Uneori îmi mai scapă. Îmi cer scuze. Fumez mult din cauza asta, mestec gumă, respir adânc. Am mai mers şi pe la psiholog dar mai rar, pentru că nu am cu cine să-l las şi nu am încredere în bone. Prefer să fiu părinte full-time, mai ales că îl cresc singur de când era bebe. Stresul vine şi pleacă dacă ştii să te raportezi sănătos la el. Ca tată, cred ca e util să vorbeşti cu alţi părinţi, să simţi că ai un grup de suport, util mai ales dacă eşti părinte singur, cum e cazul meu” (Florin M, 43 de ani).

Cum se transpune stresul în comportamentul faţă de copii

Totuşi, ce scapă unor părinţi privind modul în care stresul în familie îi afectează pe copii, dar şi relaţia de cuplu a adulţilor, se vede mai clar sub lupa specialiştilor. 

„Din păcate, în zona de familii disfuncţionale în perioada pandemiei şi asta am văzut că se întâmplă la nivel mondial, a crescut destul de mult rata incidenţei violenţei domestice. Am observat că multe cupluri, mă refer la adulţi, au întâmpinat probleme în ceea ce priveşte comunicarea eficientă. Foarte multă frustrare, foarte multă încărcare şi tedinţa a fost să ne ascuţim ghearele pe partener”, explică Ana Predescu, psiholog. 

„În cazul părinţilor, din păcate, gestionarea stresului în pandemie a fost extrem de grea pentru că nici înainte nu era uşor să gestioneze timpul cu copilul. Iniţial s-au bucurat că vor sta acasa cu copii şi că vor petrece mai mult timp împreună cu aceştia, dar în realitate, timpul era mult mai puţin, pentru că părinţii erau extenuaţi. Aveau solicitări de la serviciu în acelaşi timp în care şi copilul cerea şi el atenţie şi automat s-a instalat burnout-ul (oboseală cronică) din primele 3-6 luni de la începerea pandemiei. Nu au ştiut cum să gestioneze şi nu au mai avut metodele de relaxare, de tipul ieşiri, socializare, literatură, parcuri, şi aşa mai departe…”, mai punctează specialista. 

Cum se resimte stresul acumulat în pandemie în contextul măsurilor de relaxare?

„La copii, nivelul de anxietate a crescut extrem de tare exact pe zona asta de lipsa de socializare, izolare în casă, lipsă de activitate fizică. Majoritatea s-au băgat cât s-a putut în zona de calculator, telefon şi jocuri cât se poate şi deja se vede, inclusiv pe  studii făcute recent, un număr destul de mare, negativ, pe creşterea numărului de stări de anxietate şi depresie la copii. Şi când spun „copii” mă refer la vârste mici până la adoleşcenţi şi adult tânăr”, explică Predescu.

Pe scurt, psihologul arată că, în perioada pandemiei, în terapie, au venit copii cu simptome specifice anxietăţii, depresie, atacuri de panică, disfuncţionalitate în zona de îngrijire (copii între 10 şi 18 ani), adică nu se mai îngrijeau, nu mai aveau chef să se spele. „Am observat şi lipsa apetitului sau dimpotriva, creşterea apetitului şi mâncatul compulsiv, deci cumva simptomatologia depresiei. Lipsa interesului pentru activităţilor pe care înainte le făceau cu plăcere. O perspectivă negativă asupra viitorului şi lipsa de speranţă, din păcate, am avut şi experienţe negative, cu tentative de suicid.. pentru că lipsa de speranţă la asta aduce”, explică experta.

Elevii nu sunt atât de tentaţi să revină la cursuri, după şcoala online. „A reînceput şcoala fizic iar ei sunt cu capul total în alte părţi pentru că în sfârşit ies afară şi ultimul lucru de care au evident chef să-l facă este să se ducă la şcoală, preferă să stea în parcuri şi să socializeze cu copii de aceeaşi vârstă”, mai arată Predescu.

Şi copiii cu drag de şcoală sunt afectaţi de pandemie

Chiar şi pentru copiii cu performanţe mari, pandemie a ridicat noi provocări, mulţi dintre ei având dificultăţi de memorare, de a prelucra toate informaţiile pe care le primeau, lipsa de concentrare, lipsa de gestionare a situaţiilor de stres. „Practic, mecanismele de copy care înainte existau, au început să dispară pentru că am intrat intr-o zonă de confort, practic, sunt acasă, deci aici nu trebuie să fac nimic. Acest lucru determină pierderea motivaţiei şi a voinţei. Înclusiv scăderea stimei de sine şi neîncrederea în sine, pentru că automat când nu mai am nici o plăcere să fac ceva şi dificultăţi de a lua decizii”, consideră Predescu.

Ce nevoi au familiile

• Acces la informaţii sănătoase, eficiente şi pozitive, pe termen lung, plus, concentrarea pe soluţii, nu pe probleme.
• Nevoia de conexiune, pentru că omul este o fiinţă socială şi are nevoie de această conexiune, contact emoţional, de socializare cu apropiaţii.
• Mesaje clare pentru copii, nu ambigue. De exemplu, îi putem spune copilului: „Tu ai şcoală până la ora 14, eu am serviciu până la ora 16, la ora 13 putem să facem o pauză împreună. Noi putem să facem x, y, z lucruri astăzi. Înţeleg că nu-ţi place, nici mie nu-mi place, hai să vorbim despre ce simţim”. 
• Dezvoltarea unei rutine, care să nu fie doar în casă, ci şi în afara casei pentru că asta ne va da automat o senzaţie de stabilitate. În momentul în care reuşim să creem din nou stabilitatea, reuşim să facem faţă la problemele pe care le întâmpinăm.
• Iubire.

„Iubirea este esenţială la orice vârstă, inclusiv în adolescenţă. Deşi în aparenţă, adolescenţi nu vor să mai fie consideraţi copii, totuşi îmbrăţişările sunt miraculoase. Însă una este ca părinte să consideri că îţi exprimi iubirea (verbal), alta este să o transmiţi propriului copil şi alta este ceea ce simte copilul tău”, atrage atenţia Copăceanu.

„Rog părinţii să nu uite că adolescenţa este caracterizată de ascunziş, de faptul că adolescenţii fac lucruri pe care părinţii nu le cunosc. Ce vreau să reţinem: copiii au nevoie de iubire precum au nevoie de aer. Când cresc, au nevoie de o iubire combinată cu disciplină.  Deseori, iubirea e înţeleasă prin lipsa oricărei discipline, de la cele mai mici vârste”, mai spune specialistul.

Cum comunicăm eficient şi asertiv?

Din păcate, majoritatea adulţilor nu îşi pot denumi corect emoţiile, punctează şi Ana Predescu. „În momentul în care exprimi emoţia partenerului de cuplu e important să o exprimi într-o maniferă eficientă astfel încât el să înţeleagă gravitatea stării tale emoţionale. Dacă eu spun „Acum simt spaimă şi mă simt extrem de anxioasă şi temătoare, simt că nu pot să fac faţă lecţiilor de seară a copiilor”, atunci partenerul înţelege nevoia mea ca el să vină în sprijinul meu şi să îmi preia din sarcină. În momentul în care zic „Mmm, da, sunt cam supărată azi” , nu transmit partenerului semnalul de alarmă, că el e nevoit să vină în ajutorul meu”. 

Semnalul psihologilor este acela că e foarte important să transmiţi ce vrei, direct, pentru că nimeni nu citeşte gânduri.

Ce resurse există pentru gestionarea stresului 

Din fericire, totul e la un click distanţă, fără să mai fie nevoia de a merge în cabinetul unui psiholog. Totuşi, aici sunt excluşi părinţii din rural, care nu au farmacii sau spitale aproape, darămite servicii de psihologie, dincolo de stigma şi prejudecăţile despre mersul la terapie.

„Raportat la informare, am văzut că s-a dezvoltat partea asta de platforme online pentru acces la informaţii şi cred că oamenii ar trebui să caute efectiv informaţii. Sunt foarte multe sisteme care oferă informaţii gratuit, şi psihologice, şi medicale, şi legate de Covid-19, legate de toată partea asta de soluţii”, arată Ana Predescu, psiholog.

Ar fi ideal să accesăm servicii de sănătate mintală la distanţă. Sunt multe platforme care fac asta, unde oamenii se pot programa cu un singur click şi intra astfel, în legătură cu un specialist, gratuit sau contra cost, conchid psihologii.