Studenţii de la Drept care au fraudat un examen au fost exmatriculaţi. Rectorul Universităţii Bucureşti a validat propunerea

Publicat: 02 03. 2021, 16:09
Actualizat: 02 03. 2021, 17:36

„În calitate de Rector al Universităţii din Bucureşti, validez propunerea de exmatriculare, ca urmare a fraudei constatate cu o largă majoritate de Consiliul Facultăţii de Drept. Menţionez că, în luarea deciziei, Consiliul Facultăţii de Drept a aplicat Regulamentul actual al facultăţii, care spune clar că, pentru fraudarea examenelor, nu există decât o singură sancţiune, şi anume: exmatricularea”, a anunţat Marian Preda.

El precizează că a analizat cu mare atenţie propunerea de exmatriculare transmisă de Consiliul Facultăţii de Drept, pe care au discutat-o şi prorectorii.

„Am discutat cu conducerea facultăţii, am citit memoriul studenţilor în discuţie şi i-am ascultat şi pe cei doi dintre ei, care mi-au solicitat acest lucru. Dovezile care stau la baza deciziilor arată, fără niciun dubiu, că studenţii în cauză au încălcat în mod evident şi în mod repetat, la mai multe examene din sesiune, regulamentele facultăţii şi ale universităţii. Avem şi mărturii ale studenţilor care au recunoscut, în cadrul discuţiilor avute cu reprezentanţii facultăţii, că au fraudat examenele. În consecinţă, Consiliul Facultăţii de Drept, format din cei mai reputaţi specialişti în drept de la nivel naţional, a votat cu o largă majoritate pentru propunerea de exmatriculare”, a adăugat acesta.

El menţionează că, în luarea deciziei, a luat în calcul şi componenta morală a acestei situaţii, „cu atât mai mult cu cât actualii studenţi ai Facultăţii de Drept sunt cei care vor înfăptui justiţia în viitor, iar un stat puternic, un stat de drept, are nevoie de jurişti corecţi, integri şi buni profesionişti”.

Edupedu.ro a publicat săptămâna trecută informaţia că mai mulţi studenţi din anul I de la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti au fost propuşi pentru exmatriculare, pe motiv de fraudare a mai multor examene: „Sunt două grupuri alcătuite de studenţi din anul I unde rezolvau în comun subiectele, existau schimburi şi chiar filmuleţe în care unii studenţi explicau metode de copiere şi cum să îşi aşeze ecranele astfel încât să aibă acces la o sursă de inspiraţie”.