Studenţii din Sibiu au intrat în grevă japoneză

Studenţii din Sibiu au intrat, joi, în grevă japoneză, ei purtând banderole albe pe braţ, pe care scrie "Golan II" şi "Protestatar", în semn de nemulţumire faţă de prevederile noii Legi a educaţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
6 afișări

Potrivit unui comunicat de presă semnat de cinci organizaţii studenţeşti din Sibiu, tinerii sunt nemulţumiţi de prevederile noii Legi a educaţiei, care "încalcă drepturile studenţilor", nerecunoscându-i ca parteneri sociali.

Acţiunea face parte din programul de proteste desfăşurat de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR).

"Studenţii îşi exprimă nemulţumirea faţă de lipsa celor 25 de procente din procesul de desemnare a rectorului, dar şi lipsa celor 25 la sută din Consiliul de Administraţie al Universităţii. Drept urmare, studenţii au intrat în grevă japoneză prin purtarea de banderole albe pe care este inscripţionat «Golan II» şi «Protestatar»", se arată în comunicatul de presă.

Potrivit sursei citate, se estimează că, până la sfârşitul săptămânii, aproape 4.000 de studenţi vor purta aceste banderole în semn de solidaritate.

Mesajele protestului sunt "Vrem 25%! Drepturile studenţilor nu sunt negociabile" şi "Eşti incapabil să votezi! Semnat Ministru".

Protestul a fost declanşat şi este susţinut de Liga Studenţilor din Facultatea de Litere şi Arte, Clubul Studenţilor Economişti, Asociaţia Studenţilor în Psihologie Sibiu, Societatea Studenţilor Medicinişti "Hipocrates" şi Liga Absolvenţilor şi Studenţilor de la Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale.

Aproximativ 25.000 de studenţi ai ANOSR din centrele universitare Bucureşti, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Timişoara, Suceava, Alba-Iulia, Cluj, Târgu Mureş au intrat, luni, în grevă japoneză şi au anunţat că acţiunile de protest continuă pe perioadă nedeterminată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici