- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Studenţii încep de luni protestele. Află care sunt principalele nemulţumiri ale studenţilor
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) începe, luni, protestele în faţa sediului Ministerului Educaţiei, Cercertării, Tineretului şi Sportului (MECTS), cerând majorarea burselor, creşterea bugetului pentru tabere, aceştia fiind nemulţumiţi că nu au fost consultaţi privind legea educaţiei.
Studenţii încep de luni protestele. Află care sunt principalele nemulţumiri ale studenţilor (Imagine: Darius Mitrache/Mediafax Foto)
UNSR îşi menţine poziţia faţă de recentele măsuri luate de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, şi anunţă că reprezentanţii săi vor protesta zilnic, între orele 13.00-14.00, în faţa sediului Ministerului Educaţiei, iar de miercuri în mai multe centre universitare din ţară (Craiova, Timişoara, Iaşi, Bacău, Reşiţa, Tg Jiu, Braşov, Galaţi, Petroşani, Ploieşti), pentru apărarea drepturilor studenţilor din România, potrivit unui comunicat al UNSR de duminică.
Lipsa de transparenţă din Ministerul Educaţiei îi nemulţumeşte, de asemenea, pe studenţi. "În pofida faptului că federaţia a primit o invitaţie de participare la discuţii cu ministrul Funeriu, menţinem acuzaţia de lipsa de comunicare şi transparenţă a Ministerului faţă de reprezentanţii studenţilor", se arată în comunicat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Având în vedere faptul că Uniunea Naţională a Studenţilor din România a adresat o scrisoare oficială către minister, pe data de 1 martie, prin care solicita o întrevedere a ministrului cu reprezentanţii studenţilor, aceasta nu a primit răspuns. În schimb, adresa trimisă de o alta federaţie (ANOSR-n.r.), cu opt zile mai târziu a avut ca ecou viitoarea întâlnire a ministrului Funeriu cu studenţii, care va avea loc marţi, la sediul MECTS, potrivit UNSR.
ANOSR anunţă, duminică, într-un comunicat, că reprezentanţii Alianţei, precum şi cei ai tuturor organizaţiilor studenţeşti, se întâlnesc marţi cu cei ai Ministerului Educaţiei.
Principalele teme abordate de studenţi sunt Legea Educaţiei, sprijinul social acordat studenţilor (tabere studenţeşti, burse, credite), mecanisme prin care sunt stimulate rezultatele foarte bune ale studenţilor.
În ceea ce priveşte Legea Educaţiei, studenţii au ca priorităţi implicarea statului în educaţie - investiţia în educaţie este vitală pentru o societate bazată pe cunoaştere. Studenţii trebuie să fie reprezentaţi în proporţie de minimum 25 la sută în toate structurile şi mecanismele cu rol decizional din universitate/facultate.
Aceştia vor solicita încă o dată să fie implicaţi în dezbateri, întrucât au "o serie de priorităţi şi amendamente vitale pentru învăţământul superior din România, care trebuie să fie prezente în lege".
Un alt subiect care va fi pus în discuţie este Delegatul studenţilor de la Conferinţa Ministerială din Viena-Budapesta. Ministerul nu a informat cine este persoana care va reprezenta studenţii în această întâlnire oficială, fapt care denotă lipsă de transparenţă în decizii, în opinia studenţilor. "Persoana delegată nu este una reprezentativă pentru studenţii români, iar la viitoarea conferinţă ministerială care va avea loc în Bucureşti riscăm asocierea României din nou cu o ţară comunistă în care se încearcă controlarea oricărei forme de exprimare", spune ANOSR.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO