„Domeniile de cercetare pentru care se acordă bursa sunt următoarele: constituirea, evaluarea şi conservarea patrimoniului emigraţiei româneşti, studierea documentelor privitoare la exilul românesc, cercetarea exilului românesc, ca parte a rezistenţei intelectuale din anii dictaturii şi opresiunii comuniste, în contextul european de dinaintea şi de după căderea comunismului, studierea moştenirii culturale Ierunca-Lovinescu şi a importanţei acesteia pentru spaţiul cultural francez şi european, studierea influenţelor pe care exilul românesc în Franţa le-a exercitat asupra mişcării intelectuale din România şi din diaspora românească, cercetarea contribuţiei diasporei la dezvoltarea patrimoniului cultural românesc”, se arată într-un comunicat emis de Guvern, vineri, la finalul şedinţei în care s-a luat această decizie.
Studenţii beneficiari ai acestei burse vor fi cazaţi în locuinţa care a aparţinut soţilor Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, situată în Paris, strada François Pinton nr. 8, Republica Franceză.
Procedura de selecţie, acordare şi monitorizare a utilizării bursei ”Ierunca-Lovinescu” va fi elaborată de Ministerul Afacerilor Externe, pe baza unui regulament aprobat prin ordin al ministrului afacerilor externe, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii de guvern adoptate astăzi. Anual se acordă o singură bursă, finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Afacerilor Externe, iar cuantumul ei va fi stabilit prin ordion de ministru, se mai arată în documentul citat.
Citeşte şi: O companie producătoare de apă îmbuteliată cere daune de un milion de euro mai multor instituţii
Citeşte şi: S-a început urmărirea penală pentru abuz în serviciu în cazul Secţiei de Arşi de la Floreasca
Citeşte şi: 120 de turişti au fost evacuaţi după izbucnirea unui incendiu într-un hotel din Predeal – GALERIE FOTO & VIDEO