Robert Cazanciuc a anunţat, marţi după-amiază, la Ploieşti, că Ministerul Justiţiei a demarat studii de prefezabilitate pentru construirea a două penitenciare, unul lângă Ploieşti, în judeţul Prahova, celălalt lângă Caracal, în judeţul Olt, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Măsura este luată în condiţiile în care în România există, potrivit ministrului Justiţiei, „cel puţin patru penitenciare care se află pe lista de priorităţi pentru a fi închise şi relocate”, între acestea numărându-se şi penitenciarul de la Ploieşti, situat foarte aproape de centrul oraşului.
În acest context, Cazanciuc a spus că „indiferent cât de mult s-ar încerca investiţia în penitenciarele aflate în centrul unui oraş, practic este imposibil să asiguri condiţii moderne”.
În ceea ce priveşte penitenciarul din judeţul Prahova, Cazanciuc a afirmat că acesta ar urma să fie amenajat pe amplasamentul fostei unităţi militare de la Berceni, localitate situată la câţiva kilometri de Ploieşti.
Atât în Prahova, cât şi în Olt, cele două penitenciare ar urma să aibă câte o mie de locuri, construite în etape, iniţial fiecare dintre unităţile de detenţie urmând a avea o capacitate de 500 de locuri.
„Este o încercare de a aduce condiţiile din penitenciare dacă nu la standarde europene, măcar la condiţii decente. Cele două unităţi vor avea în jur de două mii de locuri, construite în etape. Nevoia noastră de spaţii decente, civilizate, este undeva în 10.000 de locuri. Este un pas destul de important pe care dorim să-l facem încă de anul acesta. Speranţa noastră este că, începând de anul viitor, vom putea avea fonduri europene şi pentru construcţia de penitenciare sau reconstrucţia celor care vor putea fi refăcute la standard”, a spus Robert Cazanciuc.