Reprezentanţii Diasporei îi cer lui Klaus Iohannis să retragă ordinul Steaua României lui Adrian Năstase, după ce i-a numit „indieni” pe românii din străinătate
Tommy Iuliu Joul Tomescu, organizatorul mitingurilor Diasporei din 10 august 2018 şi 2019, îi cere, din nou, preşedintelui Klaus Iohannis retragerea ordinului Steaua României, acordat fostului premier Adrian Năstase. Tomescu i se adresează preşedintelui, într-o scrisoare deschisă, folosind expresia „domnule Fanfaron”. Demersul vine după ce, de Ziua României, Klaus Iohannis l-a invitat la Cotroceni pe Adrian Năstase.
„Degeaba v-am solicitat în 2016 retragerea ordinului Steaua României pentru Adrian Năstase, ca să nu mai fie invitat la reuniuni oficiale cel care îi făcea
Tomescu spune că sunt condamnabile declaraţiile lui Adrian Nastase de „defăimare şi ridiculizare a românilor care au plecat din România într-un exil economic, pentru a nu mai fi supuşi abuzurilor noii nomenclaturi, al cărui reprezentant de seamă este Adrian Nastase”.
„Folosirea în sens peiorativ a termenului indian, ne arată o mentalitate de tipul
Adrian Năstase a participat, duminică seară, pe 1 Decembrie, la recepţia organizată la Palatul Cotroceni cu prilejul Zilei Naţionale a României.