- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (05.02.2020, 15:23)
- Mihai Gongoroi
Studiu: 2 din 5 români preferă să economisească pentru cumpărarea unei locuinţe
Românii sunt cei mai interesaţi să economisească pentru a-şi cumpăra o casă, la nivel european, potrivit unui sondaj internaţional realizat în august de Ipsos pentru ING, la care au participat peste 15.000 de respondenţi din 15 ţări, remis miercuri MEDIAFAX.
Urmărește
445 afișări
Studiu: 2 din 5 români preferă să economisească pentru cumpărarea unei locuinţe
Potrivit studiului, 84% dintre români consideră că este mai rentabil să îşi cumpere o locuinţă proprie decât să locuiască cu chirie, comparativ cu media europeană de 70%, şi doar 56% dintre români ar plasa un alt obiectiv financiar înaintea celui de a strânge bani pentru o casă, faţă de media europeană de 81%.
„Majoritatea dinte noi ne dorim să deţinem o locuinţă proprie, nu doar pentru că este o decizie inteligentă pe termen lung din punct de vedere financiar, dar mai ales pentru că este un obiectiv important din perspectivă emoţională şi personală. Dar locuinţele sunt scumpe, prin urmare, unele persoane aleg să îşi acorde mai mult timp pentru a economisi suma necesară sau amână decizia de a cumpăra o locuinţă. Odată cu extinderea orizontului de timp, nu este surprinzător că aceştia îşi îndreaptă atenţia şi către alte obiective, precum călătoriile şi hobby-urile”, spune Jessica Exton, specialist în ştiinţa comportamentală în cadrul ING.
Germania (91%), Austria (90%) şi Olanda (90%) înregistrează cele mai mari procente privind prioritizarea altor obiective financiare. De asemenea, Germania (58%) şi Olanda (59%) au cele mai scăzute valori privind percepţia asupra rentabilităţii unei locuinţe. Aceste rezultate sunt proporţionale cu procentele de proprietari de case din fiecare ţară, România având o pondere ridicată de 96% de familii care trăiesc în locuinţe personale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Hamas a predat Crucii Roșii primele trei ostatice. Israelul eliberează din Închisoarea Ofer 90 de palestinieni la schimb
-
COMENTARIU Lelia Munteanu: Va trece măcar de etapa întâi Acordul în trei etape Israel-Hamas?
-
Trump afirmă că va permite aplicaţiei TikTok să funcţioneze din nou, dar vrea ca SUA să deţină 50% din acţiuni
-
Iohannis: România salută eliberarea primului grup de ostatici, între care o româncă
28% dintre români anticipează că îşi vor cumpăra o locuinţă când vor avea între 30 şi 34 ani, 25%, după 35 ani şi 14%, înainte de 30 ani. 21% dintre români (cel mai scăzut procent după spanioli) nu cred că îşi vor permite cumpărarea unei locuinţe. Doar 7% dintre europeni preconizează că îşi vor achiziţiona o casă înainte de vârsta de 30 ani, 16%, după 35 ani, iar 38% sunt pesimişti în privinţa cumpărării unei case.
Pe lângă potenţialele beneficii de ordin economic, deţinerea unei proprietăţi conferă şi un sentiment puternic de stabilitate, de control asupra vieţii, de apartenenţă şi de identitate socială. Astfel, la nivel european, doar 21% dintre proprietarii de locuinţe au declarat că au o cumpărat o casă din raţiuni economice, susţinând că a fost o decizie emoţională şi că îşi doreau să deţină locuinţa în care trăiau (66%), precum şi că percep locuinţa ca fiind un aspect esenţial pentru dezvoltarea unui mediu de familie.
Preţurile ridicate (77%) şi teama de gradul ridicat de îndatorare (70%) sunt principalele motive care determină europenii să amâne intenţia de-şi cumpăra o locuinţă. Doar 16% dintre aceştia declară, însă, că nu îşi doresc să cumpere o casă. Spaniolii (45%), olandezii (42%) şi germanii (37%) sunt de părere că măsurile şi reglementările ineficiente contribuie la contextul actual în care se află piaţa imobiliară. 53% dintre români consideră (de la 35% în 2017) că piaţa imobiliară merge într-o direcţie greşită, sub media de 55% la nivel european, cele mai ridicate valori fiind înregistrate în Spania (72%), Germania (65%) şi Luxemburg (65%).
La nivel european, preţul caselor a crescut cu 4,2%, în timp ce salariile doar cu 3,2%, astfel încât 55% dintre europeni consideră că este o provocare să îţi cumperi o casă şi anticipează că preţurile vor creşte în următoarele 12 luni (62% dintre aceştia). Cu toate acestea, procentul europenilor care consideră că este din ce în ce mai dificil să îşi cumpere o casă a scăzut de la 78% în 2015 la 70% în 2019.
Sondajul a fost efectuat de Ipsos prin chestionare aplicate online. La acest studiu au participat 15.146 de respondenţi din 15 ţări: Austria, Belgia, Cehia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda, Polonia, România, Spania, Turcia, Marea Britanie, Australia şi Statele Unite ale Americii. Chestionarea a avut loc în perioada 16–30 august.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
Citește pe www.zf.ro: Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Nici a doua tentativă de scoatere a epavei cu oi din Portul Midia nu a avut succes. Operaţiunea, sistată din cauza vremii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Djokovic a refuzat interviul tradițional de pe teren la Australian Open. Ce explicații a oferit sârbul după decizia luată
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
PROSPORT.RO
Pensii cu 660 lei mai mari pentru această categorie de pensionari din România. Vezi dacă te încadrezi!
CANCAN.RO
Tabel pentru bărbați și femei | Pe ce dată ieși la PENSIE, în funcție de luna și de anul nașterii
GANDUL.RO
Smart watch-ul și riscul crescut de cancer. Substanțele toxice despre care companiile nu scot o vorbă
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe