Potrivit Metrorex, circulaţia trenurilor de metrou rămâne reorganizată până când comisia tehnică de specialitate Metrorex -AGIFER va dispune retragerea trenului în depou.
Astfel, până la finalul zilei de marţi circulaţia trenurilor cu călători pe Magistrala 2 se desfăşoară la un interval de 10-12 minute după cum urmează: pe traseul Pipera – Berceni- Pipera se circulă normal, cu excepţia distanţei dintre staţiile Piaţa Romană şi Piaţa Unirii 2, unde se circulă pe un singur fir, alternativ.
Defecţiunea produsă marţi la metrou, în urma căreia a izbucnit un incendiu cu degajări de fum, va fi analizată de către o comisie tehnică de specialitate mixta Metrorex – Agenţia de Investigare Feroviară Română (AGIFER).
Ca urmare a incendiului, 172 de călători au fost evacuaţi, iar 25 de persoane au fost asistate medical. Incendiul a fost anunţat la ora 8.43, a fost declanşat planul roşu şi pompierii au intervenit cu 20 de autospeciale la trei staţii de metrou. Incendiul s-a produs, conform pompierilor, la nivelul unei cutii electrice la nivelul şinei.