Bani europeni pentru dotarea şcolilor dintr-o comună gălăţeană

Publicat: 05 08. 2021, 12:17
Actualizat: 05 08. 2021, 12:19

„Peste 800.000 de lei investiţi în educaţia copiilor! În urmă cu 7 luni, donam şcolilor din Smârdan primele calculatoare noi din ultimii doi ani. Am ajuns în momentul în care un primar USR, Silviu Zinica, a câştigat primul proiect cu finanţare europeană. Smârdanul a ales o conducere care investeşte în educaţie, în copii, în cei care reprezintă viitorul. Nevoia de educaţie este vitală, iar proiectul aduce 8 miliarde de lei vechi, bani ce vor fi folosiţi pentru dotarea şcolilor din Smârdan: şcoli smart pentru pentru un viitor smart. Şcoli smart pentru educaţie la standarde europene”, anunţă deputatul USR PLUS Bogdan Rodeanu.

El precizează că proiectul comunei Smârdan a fost selectat pentru finanţare în cadrul obiectivului “Creşterea gradului de utilizare a Internetului”.

„Este unul dintre multele proiecte pe care Silviu Zinica le-a realizat în Smârdan, de la începutul mandatului. Fiecare dintre ele aduce comuna mai aproape de viziunea pe care ne-am propus-o, aceea de a îmbunătăţi, constant, prezentul şi viitorul cetăţenilor”, conchide Rodeanu.