Noul studiu a fost realizat de Universitatea din Stirling, iar concluziile au fost publicate în revista JAMA Network.
Studiul, denumit pe bună dreptate „Game of Stones”, a fost conceput cu 585 de participanţi bărbaţi din Anglia, Irlanda şi Scoţia. În general, a existat un indice mediu de masă corporală (IMC) de 37,7.
Lotul de participanţi a fost sortat în trei grupuri, iar primul a primit atât stimulente în bani, cât şi mesaje motivaţionale. Al doilea grup a primit doar mesaje motivaţionale, în timp ce al treilea grup nu a primit nimic.
La finalul studiului, cercetătorii au constatat că cei care au primit atât mesajul, cât şi banii au scăzut, în medie, cu 4,8% din greutatea lor corporală.
Cei care au primit doar mesaje au scăzut cu 2,7%, iar cei care nu au primit nimic au pierdut doar 1,3%.
Profesorul Pat Hoddinott de la Universitatea Stirling a declarat că studiul ar putea oferi o soluţie cu costuri reduse la criza obezităţii din Marea Britanie.