STUDIU: Condamnaţii pentru corupţie spun că nu au vrut câştig, ci o viaţă mai bună pentru familie

Potrivit studiului intitulat "Opinia persoanelor condamnate privind cauzele şi consecinţele corupţiei", cei mai importanţi factori explicativi pentru acest fenomen sunt normele personale privitoare la corupţie şi beneficiile aşteptate în urma angajării în acte de corupţie

Cele mai importante beneficii care i-au motivat pe cei condamnaţi pentru corupţie au fost satisfacţia şi gratificarea personale, precum şi posibilitatea de a oferi o viaţă mai bună familiilor, şi nu câştigul financiar.

Analizele arată că factorii care par să stea la baza corupţiei pot fi comparabili cu factorii care stau la baza lipsei de integritate în general.

Deşi ceilalţi factori propuşi care au avut legătură cu corupţia nu au explicat comportamentul corupt la fel de bine precum normele personale şi aşteptările de beneficii, aceştia pot avea totuşi un efect indirect. De exemplu, deşi nemulţumirea salarială nu a influenţat direct intenţia de corupţie, aceasta a avut legătură cu normele personale, ceea ce înseamnă că este posibil ca nemulţumirea salarială să influenţeze norme personale privind corupţia, care, la rândul lor, influenţează comiterea de fapte de corupţie (i.e., persoanele care sunt nemulţumite de salariile lor se simt mai puţin vinovate când comit acte de corupţie).

S-a constatat de asemenea că persoanele care vedeau mai multe oportunităţi de a comite fapte de corupţie simţeau o obligaţie morală mai mică de a se abţine de la fapte de corupţie.

Nivelul scăzut al încrederii în sistem care este întâlnit în ţările post-comuniste poate servi de asemenea ca justificare pentru "a fura de la stat", a mai relevat studiul.

Majoritatea respondenţilor nu neagă faptele sau acţiunile pentru care au fost condamnaţi, însă neagă că ar fi făcut ceva greşit. Conform propriilor norme, acţiunile lor nu constituie corupţie. Ei neagă că ar fi căutat beneficii când au comis actele de corupţie, iar în măsura în care admit că ar fi căutat unele benficii, acestea ar fi fot pentru familiile lor sau pentru celelalte persoane relevante.

Studiul a fost făcut pe un eşantion al populaţiei de infractori condamnaţi pentru infracţiuni de corupţie care executau o sentinţă la momentul studiului. Chestionarul aferent studiului a fost completat de 315 infractori condamnaţi.

Dintre respondenţi, 54,6 la sută au avut un rol pasiv în actul de corupţie, activi fiind doar 12,7 la sută, restul reprezentând o combinaţie. Majoritatea - 66 la sută - executau pedepse cu închisoarea de 2 - 5 ani, 6 la sută - mai puţin de un an, 14 la sută - 1 - 2 ani şi tot atâţia - peste 5 ani.

O pondere de 87 la sută o constituie bărbaţii, iar vârsta predominantă printre respondenţi este de 41 - 50 de ani (37,5 la sută), peste 22 la sută având 51 - 60 de ani şi respectiv 31 - 40 de ani.

Mult peste jumătate dintre condamnaţii respondenţi - 61,6 la sută - au studii universitare şi aproape jumătate - 48,9 la sută - erau salariaţi înainte de condamnare. Totodată, cei mai mulţi - 37,1 la sută lucrau în privat, 23,8 la sută, în administraţia locală şi 19,4 la sută, în administraţia centrală.

În perioada ianuarie 2006 - decembrie 2013, 2.547 de inculpaţi au fost condamnaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive, dintre care aproape jumătate deţineau funcţii politice, inclusiv un fost prim-ministru, trei miniştri, 14 membri ai Parlamentului, doi secretari de stat, doi preşedinţi de consilii judeţene, 49 de primari, primari adjuncţi şi prefecţi, 34 de judecători şi procurori, 79 de directori de companii naţionale şi instituţii publice şi 110 funcţionari din cadrul autorităţilor de control. Rata de confirmare a rechizitoriilor DNA prin hotărâri judecătoreşti definitive a fost de peste 90 la sută.

Studiul a fost realizat în cadrul unui proiect de cercetare desfăşurat în parteneriat de către Secretariatul SNA din cadrul Ministerului Justiţiei, Centrul de cercetare în domeniul ştiinţelor penale din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti şi Şcoala de Criminologie a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii VU Amsterdam, cu sprijinul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Direcţiei Naţionale de Probaţiune, Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.