- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (30.01.2018, 10:53)
- Departamentul Economic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Studiu despre starea afacerilor în România. Lista celor mai riscante domenii şi zona cu cele mai multe firme în insolvenţă.„Economia românească este precum un măr găunos"
Cel mai riscant domeniu din economie este comerţul cu ridicata şi amănuntul, cu 9.468 de firme, urmat de construcţii imobiliare (3.260), restaurante şi alte servicii de alimentaţie (1.670), lucrări speciale de construcţii (1.566) şi transporturi (1.507), arată un studiu realizat de Keysfin.
Urmărește
1573 afișări
Studiu despre starea afacerilor în România. Lista celor mai riscante domenii şi zona unde se află cele mai multe firme în insolvenţă. "„Economia românească este precum un măr găunos"
Studiul a luat în calcul firmele înregistrate în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă (BPI) deţinute de acţionari care au avut cel puţin 2 companii în această situaţie între 2008-2017.
„Economia românească este precum un măr: apetisant pe dinafară, însă gaunos şi cu un gust fad. Stăm bine la capitolul creştere economică, însă dincolo de statisticile de pe hârtie, să faci afaceri în România reprezintă o provocare plină de tot mai multe obstacole. Există în România lui 2018 un om de afaceri care face „business'' cu 119 companii, dintre care 116 sunt în insolvenţă. Şi nu este singurul care se poate ,,lăuda'' cu această performanţă. În topul realizat de KeysFin mai sunt alţi 9 oameni de afaceri care au între 40 şi 100 de firme în insolvenţă”, comentează compania de consultanţă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Ciolacu, după ce a fost desemnat premier: Românii au nevoie de stabilitate
-
S-au votat preşedinţii la Camera Deputaţilor şi la Senat: Ilie Bolojan, la Senat; Ciprian Şerban, la Camera Deputaţilor
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
Pentru partenerii de afaceri, declararea insolvenţei înseamnă marfă pierdută, bani blocaţi şi chiar risc de faliment, pentru că peste 80% dintre firmele din România sunt slab capitalizate şi nu au rezerve financiare care să le permită să treacă peste astfel de situaţii.
,,Microîntreprinderile sunt cele mai expuse riscului, dovadă că 17.288 de astfel de societăţi sunt înregistrate în BPI. Au o capitalizare redusă, depind foarte mult de parteneri şi, atunci când apar probleme, insolvenţa devine inevitabilă”, afirmă analiştii de la Keysfin. La mare distanţă, în statistica privită din prisma formei de organizare, se află firmele mici (519) şi cele mijlocii (102), în timp ce companiile mari raportau doar 11 cazuri de insolvenţă la BPI.
Din punct de vedere geografic, cele mai multe firme în această situaţie sunt din zona Bucureşti-Ilfov (6.678, dintre care 5.741 din Bucureşti), urmate de cele din Nord-Vest (6.479) şi Sud-Est (5.149). La polul opus, cele mai puţine societăţi în insolvenţă erau în Sud-Vest Oltenia (2.630), acolo unde şi mediul de business este mai puţin activ decât în restul ţării. „Statistica trebuie pusă în concordanţă cu evoluţia business-ului la nivel regional. Cum zona Capitalei este cea mai activă din punct de vedere investiţional, era normal ca şi numărul firmelor cu probleme să fie mai mare. Asta nu înseamnă că bucureştenii sunt mai indisciplinaţi din acest punct de vedere. Am putea traduce situaţia într-un mod plastic - cu cât pădurea este mai mare, cu atât sunt mai multe uscături”, spun analiştii KeysFin.
Radiografia mediului de business arată că cei mai mulţi oameni de afaceri implicaţi în firme în insolvenţă sunt bărbaţi, peste 18.700, în timp ce sexul feminin este reprezentat de 6.900 de acţionari.
Şi vârsta acestora prezintă un indicator interesant. Statistica arată că cei mai mulţi acţionari în cel puţin două firme în insolvenţă sunt din categoria de vârstă 46-65 de ani, urmaţi de cei între 31-45 ani. Interesant este şi procentul celor de peste 66 de ani aflaţi în această situaţie (9% bărbaţi, 3% femei).
Pe ansamblu, vârsta medie a oamenilor de afaceri indisciplinaţi este de 49,2 ani în cazul bărbaţilor şi de 48,3 ani în cel al femeilor.
Din punct de vedere al naţionalităţii, românii sunt cei mai riscanţi investitori (25.600), urmaţi de italieni (503), turci (220), unguri (152), nemţi (145), moldoveni (139), irakieni (86), israelieni (75), chinezi (55), britanici (51) şi francezi (45).
Potrivit analiştilor de la Keysfin, printre provocările anului 2018, dincolo de fiscalitatea impredictibilă, de evoluţia cursului valutar şi de inflaţie, trebuie trecute evoluţia creditului furnizor şi dinamica plăţii facturilor.
„Afacerile pe banii partenerilor şi clienţilor au devenit o adevărată modă în economia românească. În lipsa unui capital suficient, tot mai multe firme aleg să întârzie plăţile, apelând la creditul furnizor, un mecanism economic de finanţare de business, fără dobândă, care se extinde tot mai puternic. 75% dintre firmele din economia românească au ajuns să apeleze la această soluţie, în condiţiile în care finanţarea bancară reprezintă, mai ales pentru IMM-uri, un domeniu greu accesibil”, au explicat experţii KeyFin.
Valoarea datoriilor comerciale înregistrate de companiile româneşti a depăşit, în 2016, nivelul de 306,6 miliarde de lei, sumă cu aproape 100 de miliarde de lei mai mare decât în 2009 (213,3 mld.lei) Potrivit studiului realizat de KeysFin, peste 400.000 de firme, care reprezintă 64% din economie, înregistrau datorii comerciale.
Creditul comercial reprezenta, în 2016, 36,8% din totalul datoriilor companiilor, un procent cu 56% mai mare decât valoarea creditului bancar (133 mld.lei). Şi valoarea facturilor restante din economia românească a crescut semnificativ în ultimii ani. Cele mai multe facturi neachitate au peste 1 an (61%), urmate de cele cu întârzieri de peste nouă luni (20%).
“Sunt domenii unde plăţile se fac mai repede, cum este comerţul, datorită fluxului de marfă, şi altele în care plăţile se fac foarte greu, precum imobiliarele, pentru că au nevoie de timpi mai mari de execuţie şi depind, în mare măsură, de circuitul bancar”, au explicat analiştii.
Potrivit European Payment Report, riscul de neplată se va înrăutăţi semnificativ în acest an, în opinia a peste 50% dintre investitorii chestionaţi în raport. Experţii au indicat disputele comerciale (81%) drept principală cauză pentru riscul de neplată, urmată de dificultăţile financiare ale firmelor (68%) şi de amânarea intenţionată a plăţii facturilor (41%).
Pentru a preîntâmpina problemele financiare, firmele trebuie să se informeze din timp în privinţa situaţiei partenerilor cu care lucrează. In acest sens, se recomanda tuturor jucatorilor din piaţa care lucreaza cu facturi cu plata la termen sa apeleze la servicii specializate de management al riscului comercial.
“O analiză anuală a sectorului din care fac parte este esenţială pentru a-şi face o idee cât mai clară despre evoluţia acestuia şi potenţialele provocări viitoare. Adesea, în urma studiilor şi analizelor de sector făcute pentru diverse sectoare de activitate, s-au putut explica anumite probleme cu care se confruntă firmele şi s-au putut lua din timp măsuri împotriva riscurilor evidenţiate ale sectorului analizat”, au explicat analiştii de la Keysfin.
KeysFin oferă servicii de business information şi credit management, de la rapoarte de credit, monitorizare, analiza competiţiei, la studii şi analize de sector necesare companiilor care doresc să dezvolte un business pe piaţa romanească.
Citește pe alephnews.ro: Ciprian Șerban, de la PSD, este șeful Camerei Deputaților. Ilie Bolojan, de la PNL, a fost votat Președinte al Senatului
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:16
Crocodilul care a jucat în celebrul film Crocodile Dundee a murit
-
astăzi, 12:13
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1034. Zelenski cere diplomaţilor să modeleze opinia publică din străinătate cu privire la aderarea Ucrainei la NATO / Trump aşteaptă o întâlnire cu Putin pentru a încheia războiul / Un cetăţean australian care lupta pentru Ucraina ar fi fost capturat de armata rusă