Incidente între suporteri la Arad, înaintea meciului de fotbal UTA – Dinamo

Publicat: 13 02. 2022, 16:27
Actualizat: 13 02. 2022, 16:29

„Incidentele între cele două galerii au avut loc în două locaţii din municipiu, un restaurant din zona centrală şi un local (bar) de pe malul Mureşului. În prima locaţie menţionată ar fi existat un scandal, fiind aplicate mai multe lovituri între membrii celor două galerii, în urma cărora s-au spart sticle, pahare şi veselă de pe mese. A fost necesară intervenţia jandarmilor Brigăzii Mobile Timişoara pentru a restabili ordinea”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Mai mulţi suporteri înarmaţi cu bâte au vrut să se bată în centrul oraşului Arad, duminică, înainte cu câteva ore de meciul de fotbal UTA – Dinamo.

Un incident a avut loc pe bulevardul Revoluţiei şi a fost surprins de camere de supraveghere instalate pe clădiri, imaginile ajungând în spaţiul online.

În imagini se văd două grupuri de suporteri care au bâte şi care intră în conflict în faţa unui restaurant. Câţiva bărbaţi din tabere adverse se lovesc, însă Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara, prezentă pentru a asigura măsurile de ordine la meci, a intervenit rapid şi i-a dispersat pe protagonişti.

Meciul de fotbal UTA Arad – Dinamo are loc dumincă, ora 17:00, în etapa a 26-a din Liga 1.