STUDIU În anul 2100, vara va dura 6 luni. Cauza principală este încălzirea globală
15 grade în februarie, ninsori în martie. Vremea este din ce în ce mai imprevizibilă, iar un nou studiu publicat recent spune că până în anul 2100 vom ajunge la veri care să dureze 6 luni.
Studiul publicat în Geophysical Research Letters trage câteva concluzii: dacă nu se intervine pentru stoparea încălzirii globale, atunci vom vedea cum verile vor deveni din ce în ce mai lungi. Asta nu înseamnă însă că vom avea două anotimpuri. Iarna, primăvara şi toamna se scurtează cam în acelaşi ritm.
Yuping Guan, autorul studiului, a studiat perioada dintre 1952 şi 2011 şi a concluzionat că verile au crescut de la 78 la 95 de zile, iar iernile au scăzut de la 76 la 73 de zile. O astfel de schimbare va duce la episoade mai dese de secetă şi de incendii pe timpul verii aşa cum am văzut în Australia sau California anul trecut, dar şi episoade de îngheţ şi zăpezi neaşteptate cum au fost recent în Texas şi Israel.
Nu s-a schimbat ceva din punct de vedere climatic. Diferenţa este că acum avem schimbări foarte rapide între masele de aer. Astfel, ajungem să avem 20 de grade într-o zi şi -5 grade în următoarea. Iar vara s-au înmulţit fenomenele meteo severe precum furtunile, vânturile puternice şi aşa mai departe.
Concluzia este că din cauza încălzirii globale observăm modificări la nivel local. Dacă vor fi şi la nivel emisferic e mai greu de anticipat, însă studiul sugerează că vom avea o creştere a mediei de temperatură cu până la 5 grade şi multe evenimente extreme.