- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Studiu: Peste 50% din tineri din România şi-au pierdut încrederea şi motivaţia în perioada stării de urgenţă
Peste 60% dintre tinerii din România s-au plictisit acasă în perioada stării de urgenţă, iar 56% dintre ei şi-au pierdut încrederea şi motivaţia în forţele proprii, arată studiul Insights PulseZ
Studiu: Peste 50% dintre tineri din România şi-au pierdut încrederea şi motivaţia în perioada stării de urgenţă
În plus, întreruperea bruscă a activităţilor cotidiene a condus la dezechilibre emoţionale pentru unii dintre ei. În total, studiul Insights PulseZ a identificat 19 probleme cu care s-au confruntat tinerii în perioada stării de urgenţă. Mai bine de 50% au simţit lipsa socializării faţă-în-faţă, iar aproximativ 35% dintre ei au admis că au avut stări emoţionale fluctuante şi s-au simţit obosiţi.
,,Cu toate că tehnologia face parte din viaţa noastră, iar tinerii sunt obişnuiţi să petreacă destul de mult timp în mediul online, răspunsurile pe care ei le-au avut la întrebările noastre arată că lipsa interacţiunii faţă în faţă îi determină să îşi piardă motivaţia şi încrederea. Mulţi tineri au recunoscut că s-au adaptat destul de greu, au avut probleme cu somnul, au simţit lipsa exerciţiilor fizice şi unii dintre ei nu au fost prea încântaţi de calitatea cursurilor online la care au fost nevoiţi să participe”, a declarat Alin Claudiu Apostu, coordonator Insights.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
44% dintre tinerii din România au petrecut peste opt ore pe zi în online, în timp ce doar 10% au petrecut mai puţin de trei ore. 33% dintre ei au învăţat pentru şcoală şi tot atâţia au optat să urmărească diverse filme sau seriale online. Un procent mai mare a fost identificat în rândul celor care au participat la cursuri online, mai bine de 40% au optat pentru o astfel de activitate.
Un tânăr din patru a ales să îşi petreacă timpul cu precădere pe platformele de social media sau să consume conţinut de pe canalele de streaming online.
Dintre platformele preferate Instagram a fost cea mai populară cu 6 din zece tineri care au consumat sau creat conţinut. 1 din 2 tineri români au preferat să se uite pe YouTube în timp ce aproximativ 1 din 4 tineri a folosit TikTok marcând astfel intrarea platformei de social media în Top 5 cele mai folosite platforme în România de către tinerii între 16-24 ani.
Studiul Insights PulseZ a fost realizat pe un eşantion de 1115 tineri cu vârsta între 16-24 de ani şi este reprezentativ la nivel naţional din punct de vedere al genului, regiunii şi mediului urban-rural. Pe langă informaţii despre starea emoţională şi activităţile tinerilor din perioada stării de urgenţă, studiul mai cuprinde informaţii şi despre: comportamentul în online şi de consum al tinerilor din perioada stării de urgenţă, preferinţele şi atitudinile tinerilor cu privire la consum, şcoală şi antreprenoriat şi despre ce îi motivează şi ce îşi doresc tinerii în viaţa personală şi profesională.
Studiul Insights PulseZ a fost făcut de către echipa Vreau să fiu Antreprenor şi Insights din cadrul Romanian Business Leaders, cu sprijinul partenerilor D&D Research, Oxygen Communications, Loopaa Marcom, Brandocracy şi Wisemetry.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO