Potrivit Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Vaslui, pachetele de ţigări, cu timbru fiscal de Republica Moldova, au fost descoperite cu ajutorul unui aparat special aflat în dotarea IJPF, în urma scanării autoturismului condus de Artur L., în vârstă de 23 de ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În fapt, ţigările au fost introduse în cauciucurile înainte ca acestea să fie puse şi umflate pe genţile celor patru roţi de rulare ale maşinii.
„Întreaga cantitate de ţigări, a cărei valoare depăşeşte 3.200 de lei, a fost confiscată întrucât depăşeşte limita prevăzută de legislaţia românească în vigoare. Totodată, poliţiştii de frontieră vasluieni au întocmit dosar penal pe numele lui Artur L., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere a peste 10.000 de ţigarete în afara antrepozitului fiscal”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al IJPF Vaslui, Irina Mirică.
Dosarul penal întocmit pe numele tânărului de 23 de ani din Republica Moldova va fi înaintat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi, cu propunerile legale.