Cele două terase, amplasate în apropierea Palatului Copiilor din Parcul Tineretului, sunt construcţii provizorii ridicate în timpul verii, pe o suprafaţă totală de aproximativ 500 de metri pătraţi, iar proprietarii nu aveau niciun document legal care să demonstreze că au autorizaţie de construire pe domeniul public al municipiului Bucureşti, potrivit şefului Serviciul Desfiinţări Construcţii Ilegale din Primăria Capitalei, Mihai Stanislav.
Acesta a precizat că demolarea se face conform dispoziţiilor primarului general numerele 1.353 şi 1.356, ambele din 25 septembrie 2008.
După ce clădirile provizorii vor fi demolate, pe locul pe care-l ocupă acum va fi refăcut spaţiul verde.
Reprezentanţii municipalităţii au mai demolat, în acest an, mai multe construcţii ilegale din Parcul Herăstrău, începând din luna iulie.