Băsescu, studenţilor moldoveni:La sfârşitul anului vom satisface 10.000 de cereri de cetăţenie lunar

Publicat: 28 04. 2010, 21:34
Actualizat: 06 11. 2012, 22:47

„Invitaţia mea către fiecare dintre dumneavoastră şi către toţi la un loc este: la Iaşi sau în România, simţiţi-vă ca acasă!”, a spus Băsescu.

El a abordat şi subiectul legat de acordarea cetăţeniei române.

„Mă uitam pe ce se întâmplă – pentru că este un lucru pe care îl urmăresc cu mare atenţie -, mă uitam pe ce se întâmplă la Ministerul Justiţiei în evoluţia de la modificarea Legii şi luna trecută s-a ajuns la acordarea a 5.300 de cetăţenii. Aparatul nou pus în funcţiune nu este încă suficient de eficient pentru că obiectivul nostru este să satisfacem 10.000 de cereri pe lună. Şi vă asigur că, până la sfârşitul anului, vom ajunge la aceste cifre pentru că avem toate resursele să o facem”, a spus Băsescu.

El a ţinut să se refere şi la o acuzaţie formulată în 2007 de fostul preşedinte Moldovean, Vladimir Voronin, care spunea că România este ultimul imperiu din Europa.

„Acum, aş vrea să lămuresc subiectul cu imperiul în România, cu imperialismul despre care a amintit domnul preşedinte Ghimpu şi pe care ne-o reproşa domnul preşedinte Voronin. Să ştiţi că singurul care vorbeşte cu adevăr despre acest lucru este premierul Italiei, Silvio Berlusconi. El spune aşa: «Domnule preşedinte, în 101-102, 105-106 e.n., noi sub Traian v-am invadat. Acum ne-aţi invadat voi, tot sub un Traian».Şi armatele romane n-au fost un milion, să ştiţi, cât suntem noi în Italia acum”, a mai spus Băsescu.