Vânătoare sfârşită prost. Un bărbat, muşcat de cap de un urs, se află în stare critică. Animalul a fost ucis
Bistriţeanul se afla, sâmbătă, la vânătoare, în zona Dealul Negru, pe fondul de vânătoare cu cea mai mare concentraţie de uşi bruni din Europa, când a fost atacat de un urs, care l-a muşcat de cap.
Bărbatul a fost salvat în ultima clipă de ceilalţi vânători, care au împuşcat animalul şi l-au transportat pe bărbatul rănit la o cabană, apoi au chemat o ambulanţă.
„Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud a fost solicitat să intervină la o solicitare la Dealul Negru. Se pare că ar fi vorba de un bărbat care era la vânătoare şi care a fost atacat de un urs, ursul l-a muşcat de cap. Persoana rănită a fost dusă la cabana Dealul Negru şi este deocamdată conştientă. Este vorba de bărbat de 39 ani a fost preluat cu multiple plăgi la cap, membre şi torace”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa Năsăud, Ciprian Păcurar.
Bărbatul atacat de urs urmează să fie preluat de o autospecială a Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi transportat la Spitalul de Urgenţă din Bistriţa.
Dealul Negru este unul dintre cele mai bogate domenii de vânătoare din judeţul Bistriţa-Năsăud, aici existând cea mai mare concentraţie de urşi bruni din Europa, efectivul fiind de patru ori mai mare decât cel optim.
O evaluare făcută anul acesta de Agenţia Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud arăta că în pădurile din Bistriţa-Năsăud există 634 de urşi în timp ce optim ar trebui să existe 156. În 2018, numărul urşilor a crescut cu 63 de exemplare, faţă de cel din 2017.