- Home
- Social
- CLUJ-NAPOCA, (22.03.2019, 17:22)
- Vasile Magradean
Subprefectul de Cluj, repus de instanţă în funcţie somează MAI să i se redea atribuţiile
Subprefectul judeţului Cluj, Gyorke Zoltan, repus de instanţă, după ce a fost eliberat din funcţie, a cerut MAI să primească şi atribuţiile aferente, precizând că este obstrucţionat în exercitarea acestora, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Urmărește
619 afișări
Subprefectul de Cluj, repus de instanţă în funcţie somează MAI să i se redea atribuţiile
Potrivit unui comunicat al lui Gyorke Zoltan transmis, vineri, Tribunalul Cluj a suspendat încă din 12 martie executarea HG prin care a fost eliberat din funcţie.
"În cursul zilei de joi am transmis o notificare Ministrului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, prin care am solicitat să dispună, de urgenţă, toate măsurile legale ce se impun în vederea exercitării în deplină legalitate a atribuţiilor care îmi revin potrivit legii. Am menţionat că deşi încă din 12 martie, prin Tribunalul Cluj a dispus suspendarea executării HG privind aplicarea mobilităţii din funcţia publică de subprefect al judeţului Cluj în funcţia publică de inspector guvernamental, sunt obstrucţionat în exercitarea atribuţiilor legale", a arătat Gyorke.
Printre atribuţiile respective se numără conducerea operativă a Instituţiei Prefectului, coordonarea activităţii de protecţie a informaţiilor clasificate, aplicarea măsurilor de prevenire şi control al riscurilor de corupţie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
"De asemenea, am precizat că îmi este restricţionată participarea la şedinţele Comisiei tehnice pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European în anul 2019 precum şi la cele ale Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Raportat la această situaţie de fapt, consider că singura măsură legală este reintegrarea imediată în funcţia publică de subprefect al judeţului Cluj, cu toate prerogativele şi atribuţiile exercitate anterior datei de 12.02.2019", a subliniat subprefectul.
Gyorke a precizat că, în caz contar, sunt întrunite condiţiile pentru atragerea răspunderii persoanelor vinovate, inclusiv pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti, prevăzută de art. 287 Cod penal.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: SURSE: Ministerul Justiţiei a trimis la CSM proiecte de OUG pentru modificarea codurilor penale şi privind completurile de 5/ Se modifică acordarea statutului de martor ameninţat | DOCUMENT
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe