Prima pagină » Social » Cinci morţi şi doi răniţi grav într-un accident rutier, în judeţul Braşov

Cinci morţi şi doi răniţi grav într-un accident rutier, în judeţul Braşov

Cinci persoane au murit, iar alte două au fost grav rănite, marţi dimineaţă, după ce un autoturism a intrat sub roţile unui tir parcat pe marginea drumului, accidentul producându-se în localitatea Rupea din judeţul Braşov.
Cinci morţi şi doi răniţi grav într-un accident rutier, în judeţul Braşov
20 oct. 2009, 09:22, Social

Potrivit şefului Poliţiei Rutiere Braşov, Claudiu Tămârjan, accidentul s-a petrecut în jurul orei 8.00, în zona gării din Rupea, unde un minibuz înmatriculat în Bistriţa a intrat într-un tir parcat pe marginea drumului.

În urma impactului, trei persoane au murit pe loc. Două persoane au murit, la scurt timp, una în drum spre Spitalul Judeţean Braşov şi cealaltă la spital.

Doi răniţi au fost transportaţi la spitalul din Rupea.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisar-şef Liviu Naghi, a declarat că este posibil ca şoferul autovehiculului înmatriculat în Bistriţa să fi adormit la volan sau să nu fi văzut tirul din cauza ploii abundente.

Toate cele şapte persoane implicate în accidentul rutier sunt membre ale PDL Bistriţa-Năsăud şi se întorceau de la Bucureşti, unde au susţinut concursuri pentru posturi în instituţii deconcentrate.