Suceava: Administrator de firmă cercetat pentru o evaziune de aproape 300.000 de lei
Administratorul unei firme sucevene este cercetat pentru fals în înscrisuri şi evaziune fiscală de aproape 300.000 de lei după ce nu a înregistrat în contabilitatea societăţii facturi în valoare de aproape un milion de lei în baza cărora a livrat mărfuri unei firme administrate de soţia sa.
Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, Parchetul Judecătoriei Suceava a confirmat, miercuri, începerea urmăririi penale în cazul lui Radu A. (39 ani) din municipiul Suceava, pentru evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Cercetările au relevat că, în perioada ianuarie-septembrie 2009, Radu A., în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Suceava, nu a înregistrat în contabilitatea societăţii un număr de 126 facturi fiscale, în sumă totală de 963.410,12 de lei, în baza cărora a livrat mărfuri către un beneficiar din Siret, societate administrată de soţia acestuia, şi s-a sustras astfel de la plata impozitului pe profit şi a TVA în sumă totală de 283.356 de lei.
Totodată, acesta nu a declarat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava că societatea nu mai funcţiona la sediul principal din municipiul Suceava după ce imobilul a fost executat silit în luna iulie 2008 şi nici nu a declarat date cu privire la sediile secundare ale societăţii, cu scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale.
Cercetările au mai arătat că în 8 februarie 2010, cu ocazia cesionării părţilor sociale ale societăţii din Suceava către Bogdan S., bărbatul a falsificat declaraţia dată O.R.C. de pe lângă Tribunalul Suceava cu privire la sediul principal al societăţii, tot cu scopul de a se sustrage de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO