Prima pagină » Social » Suceava: Bărbat reţinut după ce a agresat o femeie şi i-a furat peste 3.000 de lei

Suceava: Bărbat reţinut după ce a agresat o femeie şi i-a furat peste 3.000 de lei

Un bărbat de 20 de ani din comuna Bilca, care ar fi agresat o femeie de 60 de ani şi i-ar fi furat 3.300 de lei, a fost prins şi reţinut de poliţişti, informează, duminică, IPJ Suceava.
Suceava: Bărbat reţinut după ce a agresat o femeie şi i-a furat peste 3.000 de lei
Iris Dutescu
02 feb. 2025, 15:15, Social

„La data de 25.01.2025, în jurul orei 04:00, Politia Municipiului Rădăuţi a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un bărbat cu privire la faptul că sora sa, o femeie de 60 de ani, a fost victima
unei agresiuni, fiindu-i sustrasă şi o sumă de bani”, transmite sursa citată.

După deplasarea poliţiştilor la faţa locului, aceştia au constatat că, în jurul orei 03:00, pe uşa principală de acces în locuinţa femeii, care era descuiată, a intrat un bărbat, care se afla sub influenţa bauturilor alcoolice şi care a lovit-o, cerându-i banii pe care îi are în casă.

Ulterior, victima s-a deplasat într-o cameră alăturată pentru a-şi lua portofelul, iar agresorul a luat suma de 3.300 lei, după care a părăsit locul faptei.

Poliţia a deschis o anchetă, iar între 25 şi 30 ianuarie, 5 au fost realizate măsuri operative şi investigative, identificându-l pe suspect. Joi, poliţiştii au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului, unde au găsit banii furaţi şi alte probe relevante. Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, iar acum este cercetat pentru tâlhărie calificată.