Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Ion Burlui, a declarat că autocisterna a fost repusă pe roţi, în jurul orei 23.00, cu sprijinul unei macarale şi a patru TAF-uri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
El a spus că scurgerile de etanol s-au oprit, iar cisterna urmează să fie dusă într-o parcare şi asigurată, iar zona unde aceasta s-a răsturnat va fi curăţată înainte ca traficul rutier să fie reluat.
Astfel, se estimează că traficul va fi reluat în jur de miezul nopţii.
Circulaţia rutieră a fost blocată din jurul orei 19.30, iar de o parte şi de alta a zonei afectate s-au format cozi de circa un kilometru, traficul fiind deviat pe un drum judeţean, prin Pasul Puzdra.
Pe perioada cât cisterna a fost răsturnată, erau scurgeri de etanol prin gurile de umplere, iar echipaje de pompieri au diluat cu apă lichidul inflamabil, pentru a se evita producerea unui incendiu.
Totodată, pompierii au instituit o zonă de protecţie de 200 de metri în zona cisternei.
Cisterna s-a răsturnat într-o curbă, la urcarea Pasului Mestecăniş, în localitatea Valea Putnei.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, spunea că autocisterna, înmatriculată în Republica Moldova, s-a răsturnat din cauza vitezei, iar în urma accidentului şoferul nu a fost rănit.