Suceava: Copil plecat la săniuş, căutat în râul Siret unde se presupune că s-a înecat
Un copil în vârstă de 11 ani dintr-o comună suceveană, care a plecat, joi după-amiază, la săniuş şi nu a revenit acasă este căutat de pompierii suceveni în râul Siret, unde se presupune că s-a înecat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, joi seară instituţia a fost sesizată că un copil în vârstă de 11 ani din comuna Zvoriştea a fost dat dispărut şi că acesta s-ar fi înecat în râul Siret.
Băiatul ar fi plecat, joi după-amiază, la săniuş, la o distanţă de aproximativ 50 de metri de casă şi nu a mai revenit.
Rude ale băiatului au mers pe malul râului Siret şi la o distanţă de circa 30 de metri de locuinţă au găsit sania, observând că în zona respectivă, pe gheaţă, sunt urme care duceau spre mijlocul apei, unde pe alocuri erau spărturi.
Şase pompieri militari, cu o autospecială şi o barcă pneumatică, au mers în zonă şi au început căutarea băiatului, zona fiind luminată cu ajutorul a două proiectoare alimentate de un generator electric.
Căutările pompierilor s-au finalizat la puţin timp după miezul nopţii, băiatul nefiind găsit, iar vineri dimineaţă operaţiunile de căutare au fost reluate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO