Suceava: Maramureşean reţinut şi cercetat pentru că a furat o maşină al cărei proprietar este
Potrivit IJP Suceava, Mihaela P. (35 ani), din municipiul Suceava, a reclamat, joi seară, că i s-a furat autoturismul.
În urma acţiunilor desfăşurate de poliţişti, după aproape o oră, autoturismul reclamat a fost depistat în trafic, pe raza municipiului Fălticeni, fiind condus de Vasile C. (29 ani), din comuna maramureşeană Săliştea de Sus.
Bărbatul a fost dus la sediul Poliţiei municipiului Suceava în vederea continuării cercetărilor, iar cu ocazia audierii s-a stabilit că cel în cauză este proprietarul de drept al autoturismului.
La audieri, bărbatul a spus că în vara anului 2010 a dat autoturismul lui Toader B. din localitatea maramureşeană Borşa, drept contravaloare a unor lucrări de construcţii.
La rândul său Toader B. a vândut acest autoturism lui Mihaela P., fără însă a perfecta vreun act de vânzare. Din cauză că Toader B. nu a finalizat lucrarea pentru care primise autoturismul, Vasile C. s-a interesat în privinţa locului în care se află maşina şi având în posesia sa cea de-a doua cheie, ajuns în Suceava, de unde a luat autoturismul în cauză, fără a-l anunţa pe actualul deţinător.
IJP Suceava precizează că în baza materialului probator administrat s-a dispus începerea urmăririi penale şi reţinerea pe timp de 24 de ore a lui Vasile C. pentru furt calificat, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, cu propunerea de punere în mişcare a acţiunii penale.