Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, echipajul SMURD al Detaşamentului de pompieri Suceava a intervenit, sâmbătă după-amiază, pentru acordarea primului ajutor medical, în cazul unei femei care a suferit un traumatism cranio-cerebral.
Sursa citată precizează că Maria G., (60 ani), mergea pe bulevardul George Enescu din municipiul Suceava, iar în zona unei farmacii a simţit o lovitură în cap, constatând că este vorba despre un ţurţure de gheaţă.
După monitorizarea funcţiilor vitale şi pansarea plăgii suferite, ambulanţa SMURD a transportat victima la secţia UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţe Suceava pentru investigaţii amănunţite.