Incendiul a izbucnit luni dimineaţă, într-un apartament de pe strada Alexandru cel Bun din oraşul Suceava. În misiune au fost trimise o autospecială de stingere, o autoscară mecanică, o autospecială pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD.
În interiorul apartamentului în care a izbucnit incendiul, au fost găsite două persoane inconştiente. Este vorba despre un barbat şi o femeie în vârstă de aproximativ 80 de ani. Pentru ambele persoane, medicul de pe ambulanţa SMURD a declarat decesul, a anunţat ISU Suceava.
Din cauza fumului gros, pompierii militari au evacuat cinci persoane, iar alte 16 s-au autoevacuat.
Incendiul a fost lichidat şi se intervine pentru evacuarea fumului din apartament şi de pe casa scării, a precizat ISU.