Cererea prefectului a fost făcută în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social, convocată la solicitarea Sindicatului Judeţean Învăţământ „Spiru Haret” Suceava, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Întâlnirea a avut ca scop analizarea fondului de salarii pentru luna mai, pentru concediul de vară şi, în general, pentru tot anul bugetar 2011, având în vedere şi adoptarea Legii 63/2011, privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, lege care a intrat în vigoare începând cu 14 mai 2011, se arată într-un comunicat al Prefecturii Suceava.
În cadrul şedinţei, prefectul Sorin Arcadie Popescu a solicitat ca, până în 22 mai, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava şi Trezoreria Suceava să prezinte o situaţie exactă a fondurilor disponibile şi a celor necesare pentru salariile pentru luna mai şi pentru întregul an bugetar 2011, în perspectiva rectificării bugetare din luna iulie 2011, deşi, la o primă estimare, fondurile sunt suficiente.
Cadrele didactice sucevene au fost în grevă timp de trei săptămâni în luna martie în condiţiile în care nu şi-au primit salariile aferente lunii februarie după ce au obţinut în instanţă, prin hotărâri definitive, irevocabile şi executorii reîncadrarea pe post conform prevederilor Legii 221/2008.
Pentru plata drepturilor salariale ale cadrelor didactice sucevene, fondul de salarii pe trimestrul I a fost suplimentat cu 4,55 milioane de lei din transferul sumei din trimestrul III.
Salariile cadrelor didactice au fost plafonate în acest an după ce Guvernul şi-a angajat răspunderea pe Legea privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ.