Suceava: Promovabilitatea la bacalaureat a crescut cu 1,22 procente după recorectarea unor teze

Promovabilitatea la examenul de bacalaureat a crescut cu 1,22 procente în judeţul Suceava după recorectarea unor teze în urma contestării notelor obţinute iniţial, a informat Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ), transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
6 afișări

Purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava, Laura Hacman, a declarat corespondentului MEDIAFAX că după recorectarea lucrărilor pentru care s-au depus contestaţii au promovat examenul 66,25 la sută dintre candidaţi. Înainte de contestaţii, promovabilitatea a fost de 65,03 la sută.

Un număr de 934 de note au fost modificate în urma soluţionării contestaţiilor la examenul de bacalaureat, din care doar 327 au crescut, din totalul celor 3.516 contestaţii înregistrate în judeţul Suceava.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, în judeţul Suceava s-au înregistrat 3.516 contestaţii la examenul de bacalaureat, iar în urma soluţionării acestora un număr de 2.582 de note au rămas nemodificate.

Ea a spus că din cele 934 de note care s-au modificat în urma soluţionării contestaţiilor, 327 de contestaţii s-au modificat prin creştere, iar 607 prin scădere.

Potrivit ISJ Suceava, în judeţul Suceava s-au înregistrat 3.516 contestaţii la examenul de bacalaureat, cele mai multe - 1.144 - fiind la limba română.

Totodată, s-au înregistrat 863 de contestaţii la matematică T2 şi 204 la matematică T1, 461 la biologie vegetală şi animală T1, anatomie şi fiziologie umană, genetică umană T2, alte 176 la istorie, 252 la geografie, 114 la fizică, 59 la chimie organică T1, nivel 1, 30 la informatică T1 intensiv, dar şi la alte discipline.

În judeţul Suceava, promovabilitatea la examenul de bacalaureat înainte de contestaţii a fost de 65,03 la sută, cu aproape 20 la sută mai mic decât cel înregistrat la sesiunea din vară de anul trecut.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici