- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Suceava: Promovabilitatea la bacalaureat este de 65,03 la sută, cu 20 la sută mai puţin faţă de 2010
Promovabilitatea la examenul de bacalaureat înainte de contestaţii în judeţul Suceava este de 65,03 la sută, cu aproape 20 la sută mai puţin comparativ cu sesiunea din vara anului trecut, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit statisticilor întocmite de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Suceava, la examenul de bacalaureat din acest an s-au înscris 7.342 de candidaţi şi s-au prezentat 7.147, din care cinci au fost eliminaţi pentru fraudă la proba scrisă de limba şi literatura română.
Astfel, 2.494 de candidaţi au fost respinşi, reprezentând 34,9 la sută din totalul celor prezenţi, iar dintre cei respinşi, 1.897 au obţinut note sub 5 şi 597 - note între 5 şi 5,99.
Un număr de 4.648 de candidaţi, 65,03 la sută, au promovat examenul. Procentul este mai mic faţă de cel înregistrat în sesiunea din iunie-iulie 2010, când 87,39 la sută din candidaţi au promovat probele.
Din totalul candidaţilor care au promovat examenul de bacalaureat, 30,25 la sută au obţinut note între 6 şi 6,99, 30,9 la sută - note între 7 şi 7,99, 27,62 la sută - note între 8 şi 8,99, iar 11,23 la sută au luat note între 9 şi 9,99.
Niciun candidat din judeţ nu a promovat examenul cu nota 10.
Preşedintele Comisiei Judeţene de Bacalaureat din judeţul Suceava, Vasile Monacu, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că este mulţumit de procentajul de promovabilitate care demonstrează că a fost un examen corect.
Monacu a spus că printre unităţile liceale care au obţinut cele mai mai procente de promovabilitate se numără Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare" Suceava (99,75 la sută), Colegiul Naţional "Petru Rareş" Suceava, Colegiul "Mihai Eminescu" Suceava, Colegiul Naţional "Dragoş Vodă" şi Colegiul Militar din Câmpulung Moldovenesc, precum şi Colegiul Naţional "Nicu Gane" din Fălticeni.
El a precizat că printre unităţile liceale cu promovabilitate scăzută la bacalaureat se numără Liceul Particular nr.1 Suceava - 10 la sută, Grupul Şcolar Cajvana cu 10-11 la sută, Colegiul Tehnic "Samoil Isopescu" Suceava cu 13-14 la sută şi Colegiul Alimentar Suceava cu aproximativ 20 la sută.
Vasile Monacu a explicat că cei mai mulţi candidaţi care nu au promovat examenul de bacalaureat provin de la unităţile cu filieră tehnologică, pe ruta progresivă, care au intrat în clasa a IX-a la şcoli de arte şi meserii şi au continuat la liceu prin desfiinţarea acestor şcoli, dar şi candidaţi care au urmat liceul la fără frecvenţă.
Preşedintele Comisiei Judeţene de Bacalaureat din judeţul Suceava a mai spus că notele cele mai mici s-au înregistrat la proba de matematică, mai ales în rândul candidaţilor proveniţi din unităţi liceale cu profil tehnologic, dar că note mici s-au înregistrat şi în rândul unor candidaţi proveniţi de la licee teoretice.
"Majoritatea candidaţilor a obţinut note între şase şi opt, ceea ce e absolut normal. Din punct de vedere ştiinţific, studiind curba lui Gauss, se observă că numărul candidaţilor care au obţinut note sub 5 e aproximativ egal cu cel al candidaţilor care au obţinut note între 9 şi 10", a mai spus Monacu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vicepreședintele ANCOM cere interzicerea platformei TikTok în România până la finalizarea anchetei, în urma victoriei lui Călin Georgescu
-
Iohannis:Consiliul JAI din decembrie va formaliza decizia aderării complete a României la Schengen
-
Judecătoarea care a întrebat dacă tinerii morţi în accidentul din 2 Mai sunt în sală, suspendată
-
Ministrul Economiei, despre şedinţa CSAT: Dacă este convocată, este necesară
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO