- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Suceava: Sute de oameni, izolaţi pe acopeişurile şi în podurile caselor
Aproximativ 200 de persoane din localitatea suceveană Ţibeni erau izolate, vineri la prânz, pe acoperşurile caselor sau în poduri, circa 150 de case fiind acoperite de apă, care atinge doi metri înălţime.
Suceava: Sute de oameni, izolaţi pe acopeişurile şi în podurile caselor (Imagine: Mediafax Foto)
Aproape 70 de localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă, sunt afectate de inundaţii, iar sute de gospodării şi persoane sunt izolate, arată ultimul bilanţ transmis, vineri la prânz, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
La ora 12.30 numărul localităţilor afectate de inundaţii era în creştere, ajungând la 67, şi se înregistrează în continuare ploi torenţiale şi scurgeri de aluviuni de pe versanţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
De asemenea, cursul râului Suceava s-a schimbat, fiind inundate noi zone, iar debitele râurilor Moldova şi Moldoviţa sunt în creştere. De asemenea, în localitatea Dolhasca râul Şomuz a ieşit din matcă.
În comuna Frătăuţii Noi, un număr de 207 case şi gospodării au fost inundate, 26 de persoane fiind izolate în locuinţele inundate. Totodată, podeţele şi cele peste 200 de fântâni din localitate au fost colmatate.
Conform ISU, întreaga localitate Vultureşti a fost inundată după ce s-a rupt Barajul Hreasca.
În oraşul Broşteni 47 de gospodării sunt izolate. De asemenea, mai sunt izolate 70 de case din comuna Breaza, 18 gospodării din comuna Sadova, o casă din comuna Moara, o gospodărie din Horodniceni, două locuinţe la Rădăuţi, 20 de locuinţe în comuna Pârteştii de Jos, opt gospodării în comuna Burla.
În localitatea suceveană Ţibeni aproximativ 200 de persoane erau izolate, vineri la prânz, pe acoperişurile caselor sau în poduri, circa 150 de case fiind acoperite de apă, care atinge doi metri înălţime.
Drumul de acces spre localitatea Ţibeni a fost rupt de apele revărsate ale râului Suceava, care au ajuns la doi metri înălţime, potrivit subprefectului de Suceava Orest Onofrei. Animalele localnicilor au fost luate de torenţi, iar aproximativ 150 de case au fost acoperite de ape.
În 250 de case din Frătăuţii Noi, apa ajunge aproape de tavan
Un număr de 250 de case din localitatea suceveană Frătăuţii Noi au fost inundate, vineri după-amiază, de apele unui afluent din Ucraina, apa din locuinţe depăşind un metru înălţime, a declarat pentru MEDIAFAX Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.
Potrivit acestuia, în 250 de case apa a ajuns până aproape de tavan, însă apele au început să se retragă.
Flutur a precizat că la ora transmiterii acestei ştiri pompierii îi ajutau pe localnici să scoată apa din case şi gospodării, intervenindu-se cu pompe de mare capacitate aduse din Brăila şi Bacău, precum şi cu utilaje trimise de ministerele Mediului şi Agriculturii.
În municipiul Suceava au fost inundate Secţia TBC pentru copii, o parte a bazarului, adăpostul de câini, iazul staţiunii de cercetare, care este în pericol de revărsare, precum şi Stadionul Iţcani.
Peste o sută de pasageri, blocaţi într-un tren
Peste o sută de pasageri au rămas blocaţi, vineri la prânz, într-un tren accelerat care circulă pe ruta Moscova-Bucureşti, după ce terasamentul căii ferate a fost inundat, în localitatea suceveană Dorneşti.
Colonelul Mircea Gospodaru, adjunctul şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, a declarat pentru MEDIAFAX că trenul a ajuns în jurul orei 11.30 în zona localităţii Dorneşti-Milişăuţi, însă nu mai poate înainta din cauza terasamentului care a fost afectat de ape, pe o porţiune de 200 de metri.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat pentru MEDIAFAX că acest tren "va fi pilotat cu cinci kilometri la oră", dar că sunt pregătite şi autocare pentru a-i prelua pe pasageri.
De asemenea, în zonă au fost trimise zece vagoane cu pietre cu care se va încerca consolidarea terasamentului, mai ales că în jurul orei 14.30 un alt tren cu ruta Bucureşti-Moscova este aşteptat să ajungă în locul respectiv.
Echipele de intervenţie lucrează şi la consolidarea unui dig de apărare din Dorneşti, apropierea unui terminal cu produse pretroliere, apele ameninţând să ajungă la cuvele cu combustibil.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO