Suceava: Un jder cu rabie a atacat o femeie şi pe copilul acesteia
Un jder a intrat într-o gospodărie din satul sucevean Teşna şi a atacat o femeie, muşcând-o de picior şi de mână, şi pe fiul acesteia, medicii veterinari stabilind că animalul avea rabie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit directorului Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava, Petrea Dulgheru, un jder a intrat, marţi, într-o curte din satul Teşna, comuna Poiana Stampei.
Animalul a atacat-o pe soţia proprietarului, muşcând-o de picior şi mână, precum şi pe băiatul lor, rănindu-l la picior.
Ulterior, jderul a fost doborât de câinele familiei, iar proprietarul gospodăriei l-a ucis.
Familia atacată de jder a anunţat imediat medicul veterinar care a preluat animalul şi l-a adus la sediul DSVSA Suceava unde, în urma examenelor de laborator, s-a stabilit că avea rabie.
Acesta este al treilea caz de rabie înregistrat anul acesta în judeţul Suceava.
Petrea Dulgeru a spus că din cauza restricţiilor de vânătoare din ultimele decenii asupra carnivorelor sălbatice acestea s-au înmulţit excesiv, inclusiv cazurile de rabie.
Şeful DSVSA Suceava a atras atenţia silvicultorilor şi vânătorilor să facă vânători pentru reducerea numărului de carnasiere sălbatice.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO