Suceava: Un şofer băut a lovit o maşină şi a accidentat o femeie aflată pe trotuar
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Suceava, ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizat sâmbătă, prin numărul unic de urgenţă 112, că în zona Gării Burdujeni, un autoturism condus de un şofer aflat probabil sub influenţa băuturilor alcoolice circulă haotic.
Astfel, în zonă a fost trimis un echipaj de Poliţie care, când a ajuns în apropierea intersecţiei străzilor Gheorghe Doja cu Jean Bart, a observat că autoturismul în cauză a lovit un alt autoturism şi a accidentat un pieton, după care şi-a continuat drumul spre Calea Unirii, fiind oprit în cele din urmă de oamenii legii.
Potrivit poliţiştilor, şoferul în vârstă de 53 de ani, din localitate, a ajuns la intersecţia cu strada Gheorghe Doja, unde nu a respectat semnificaţia indicatorului „Cedează trecerea”, astfel că a lovit o maşină care circula pe strada cu prioritate. În urma coliziunii dintre cele două maşini, a fost accidentată uşor o femeie de 32 de ani, care se afla pe trotuar.
În urma testării şoferului cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0.95 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.