Suceava: Urmărire de doi kilometri şi FOCURI DE ARMĂ pentru oprirea unui contrabandist de ţigări

Poliţiştii de frontieră din Rădăuţi au urmărit un autoturism înmatriculat în Marea Britanie în care erau mai multe colete cu ţigări de contrabandă şi au tras patru focuri de avertisment, dar şoferul a reuşit să fugă după ce a abandonat maşina.

Urmărește
203 afișări
Imaginea articolului Suceava: Urmărire de doi kilometri şi FOCURI DE ARMĂ pentru oprirea unui contrabandist de ţigări

Suceava: Urmărire de doi kilometri şi focuri de armă pentru oprirea unui contrabandist de ţigări (Imagine: Liviu Chirică/Mediafax Foto)

Potrivit Serviciului Poliţiei de Frontieră Suceava, poliţiştii de frontieră din Rădăuţi au observat, în apropierea frontierei de stat, un autoturism de teren Mitsubishi, înmatriculat în Marea Britanie, în care se aflau mai multe colete voluminoase, iar când şoferul i-a văzut pe poliţişti a demarat în viteză.

Autoturismul a fost urmărit de poliţiştii de frontieră, iar din cauză că şoferul a ignorat somaţiile au fost trase patru focuri de avertisment. După o urmărire pe o distanţă de aproximativ doi kilometri, şoferul a abandonat autoturismul şi a reuşit să fugă.

În autoturism au fost descoperite 15.460 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 154.000 lei.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru identificarea persoanelor implicate, cazul fiind anunţat şi autorităţilor ucrainene.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici