Deşi au vociferat, au huiduit şi au scandat lozinci anti-guvernamentale, în momentul în care liderul PSD şi-a început discursul în Parlament, protestatarii s-au întors spre monitoare şi s-au oprit din huiduieli pentru a asulta discursul lui Ponta.
Aceştia l-au susţinut de afară cu aplauze şi au strigat mesaje aprobatoare şi de susţinere a moţiunii de cenzură.
De altfel, parlamentarii PSD au venit, marţi dimineaţă, la Parlament pe jos, trecând printre manifestanţi, cu care au discutat şi le-au transmis că social-democraţii votează pentru moţiunea de cenzură.
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în care moţiunea de cenzură „Opriţi genocidul social!”, iniţiată de PSD, urmează să fie dezbătută şi supusă votului, a început de mai bine de două ore.
Mii de sindicalişti protestează la Palatul Parlamentului, în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură. Protestatarii aflaţi în zona Parcului Izvor au încercat să forţeze intrarea în curtea Palatului Parlamentului, fiind însă opriţi de forţele de ordine.