Sîmbătă în jurul orei 15.00, la un restaurant din Voluntari, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Ilfov, împreună cu lucrători din cadrul DSV Ilfov, au constat că era în desfăşurare un eveniment privat la care participau 29 de persoane.
În consecinţă, poliţiştii au luat măsuri de întrerupere a evenimentului respectiv şi au procedat la sancţionarea contravenţională a societăţii comerciale care a organizat evenimentul.
De asemenea, în jurul orei 15.30, în curtea unui imobil din Mogoşoaia, era în desfăşurare o nuntă, la care participau aproximativ 20 de persoane, astfel fiind încălcate dispoziţiile HG 856/2020 privind prelungirea stării de alertă, prin care este interzisă organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive). Poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi în urma celor constatate au procedat la întreruperea evenimentului şi la aplicarea de sancţiuni contravenţionale.
În ambele cazuri poliţiştii ilfoveni au aplicat 3 sancţiuni contravenţionale, cu amendă în valoare de 18.200 de lei.