De asemenea, şeful ANP a dispus destituirea şefului Evidenţei Populaţiei de la Penitenciarul Craiova.
Deţinutul Serghei Gorbunov a părăsit Penitenciarul Craiova în 16 mai 2008, după ce în 5 mai Tribunalul Dolj a admis cererea de întrerrupere a executării pedepsei de 15 ani a condamnatului. Perioada de întrerupere admisă a fost de trei luni, după expirarea termenului Gorbunov nu a fost încarcerat, deşi penitenciarul şi instanţa a comunicat poliţiei faptul că acesta nu s-a întors laa locul de deţinere.
Gorbunov, cetăţean moldovean, a fost dat în urmărire generală, potrivit poliţiei, în noiembrie 2008. El a fost arestat după ce s-a produs jaful armat la o casă de schimb valutar din Braşov, în 29 ianuarie, soldat cu uciderea a două persoane şi rănirea gravă a alteia.
Gorbunov a fost primul suspect, având în vedere modul de operarea a jafului din 29 ianuarie, similare cu cele în care a fost moldoveanul implicat şi pentru care a fost condamnat.
Citeşte şi:
Gorbunov s-ar fi aflat la antrenament în momentul jafului
Gorbunov rămâne principalul suspect (Video)
ANP: 130 de deţinuţi nu s-au mai întors în penitenciare pentru ispăşirea pedepselor
Doi angajaţi ai Penitenciarului Craiova, verificaţi în cazul lui Gorbunov
Judecarea cererii lui Gorbunov de întrerupere a pedepsei, verificată de CSM
IML Craiova: Afecţiunile lui Gorbunov nu puteau fi tratate în reţeaua ANP
IML Craiova dă vina pe un medic din ANP în cazul Gorbunov