Super ofertă la un magazin din Iaşi: Salam extra cu şoarece!

Un bărbat a descoperit un şoarece într-un baton de salam cumpărat dintr-un supermarket din municipiul Iaşi, în acest caz fiind sesizat Inspectoratul Regional pentru Protecţia Consumatorului.

Urmărește
605 afișări
Imaginea articolului Super ofertă la un magazin din Iaşi: Salam extra cu şoarece!

Super ofertă la un magazin din Iaşi: Salam extra cu şoarece! (Imagine: IRPC Iaşi)

"La OPC Iaşi a fost înregistrată o reclamaţie a unui bărbat care a achiziţionat de la un supermarket din Iaşi salam de vară extra preambalat, produs de o societate din Tulcea, şi care a găsit în acesta un corp străin. La o primă examinare pare a fi un şoarece", se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de Inspectoratul Regional pentru Protecţia Consumatorului Iaşi.

Potrivit sursei citate, au fost trimise probe din acest produs la laboratorul Larex, pentru analize, iar OPC Tulcea a făcut un control la firma care produce acest tip de salam şi nu au fost constatate nereguli, unitatea tulceană respectând procedurile de instruire a personalului privind regulile generale de igienă şi regulile de igienă la locul de muncă.

"Deocamdată, aşteptăm rezultatele de la Larex, apoi vom vedea ce sancţiuni se impun în acest caz. Amenda pentru astfel de abateri se încadrează între 3.000 şi 30.000 de lei", mai precizează reprezentanţii Inspectoratului Regional pentru Protecţia Consumatorului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici