Reprezentanţii Poliţiei Dâmboviţa au precizat că tânăra de 22 de ani din localitatea Miuleşti este cercetată pentru lovire sau alte violenţe, distrugere şi ameninţare.
Poliţiştii din oraşul Titu au reţinut-o pe tânără pentru 24 de ore, iar apoi aceasta a fost plasată sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
„În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, la data de 21 octombrie, în urma unui conflict spontan, bănuita ar fi lovit şi ameninţat două persoane. Totodată, aceasta ar fi provocat distrugeri unor obiecte de mobilier dintr-un local public”, a transmis IPJ Dâmboviţa.
Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că cele două persoane lovite sunt bărbaţi, unul dintre ei fiind administratorul barului.