- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
SURPRIZA pe care au avut-o poliţiştii care anchetează cazul poliţistului Gigină care a murit deschizându-i coloana oficială lui Oprea
Poliţiştii de la serviciul Omoruri care au realizat ancheta în dosarul coloanelor oficiale ale Gabriel Oprea, deschis după ce poliţistul Bogdan Gigină a murit în misiune în timp ce-i asigura prioritatea fostului ministru de Interne, acuză că după finalizarea investigaţiilor au primit nu mai puţin de trei controale, au declarat pentru HotNews surse din poliţie.
SURPRIZA pe care au avut-o poliţiştii care anchetează cazul poliţistului Gigină care a murit deschizându-i coloana oficială lui Oprea
Până la această oră ar fi vorba despre o inspecţie care a fost deja încheiată, una în desfăşurare şi o alta care a fost anulată, întrucât se suprapunea peste celelalte. Primul control ar fi fost dispus de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) la comanda inspectorului general Bogdan Despescu. IGPR a transmis explicaţii referitoare la acest subiect, arătând că „verificările au vizat respectarea normelor privind protecţia informaţiilor clasificate şi protecţia datelor cu caracter personal", iar în ceea ce priveşte strict serviciul Omoruri, a anunţat că „a fost sesizată unitatea de parchet competentă, pentru continuarea cercetărilor”, scrie Gândul
ULTIMELE ȘTIRI
-
Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
Primul control la serviciul Omoruri a început la aproximativ o săptămână de la ridicarea imunităţii lui Gabriel Oprea de către Senat. Atunci, poliţiştii trimişi în control i-ar fi tras la răspundere pe anchetatori cu privire la verificările efectuate la evidenţa populaţiei în cazul decesului Bogdan Gigină, din moment ce acesta era decedat. Acest tip de verificări la evidenţa populaţiei sunt, însă, clar impuse de procedurile legale, astfel că întrebările referitoare la acest subiect au stârnit suspiciuni în rândul agenţilor.
În desfăşurare se află la această dată un al doilea control, dispus de Poliţia Capitalei, care analizează planurile de muncă, organizarea şi alte aspecte administrative. Sursele citate de HotNews arată că, de fapt, acest exces de zel poate fi pus pe seama faptului că ancheta în cazul Bogdan Gigină s-a desfăşurat „aşa cum trebuia”, mai ales că, spun acestea, în ultimii trei ani toate dosarele de omor au fost soluţionate. În plus, dintre tentativele de omor, 219 din cele 220 de dosare au fost sau sunt în curs de soluţionare, iar poliţiştii adaugă că au mai fost rezolvate şi dosare din 1998, care, în timp, fuseseră clasate.
Multe suspiciuni pleacă de la faptul că actualul ministru de Interne, Petre Tobă, este considerat a fi apropiat de fostul ministru de Interne şi vicepremier, Gabriel Oprea. În plus, înainte de a ocupa această funcţie în cabinetul Cioloş, Tobă a fost şef al Poliţiei Române începând cu ianuarie 2009, atunci când a fost propus chiar de Gabriel Oprea.
Continuarea pe Gândul.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO