Uber este activ pe pieţele din Bucureşti, Timişoara şi Cluj.
„Cifrele publicate de Ministerul de Finanţe atrag atenţia nu doar asupra impozitelor scăzute plătite de fiecare firmă de taxi în parte, ci şi asupra faptului că unii dintre cei mai mari jucători de pe piaţă par să nu înregistreze, aproape niciodată, profit. Astfel, firme precum Speed Taxi, Pelicanul Grup Taxi sau Bageti Star nu au plătit impozit pe profit în niciun an din perioada 2012-2016. Lista numelor care nu au avut de plată impozit pe profit în anul 2016 este, însă mult mai mare, şi include şi alte nume, precum Meridian Taxi sau Auto Cobălcescu”, arată comunicatul care prezinta datele remise redacţiei Mediafax de vicepreşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport, Cristian Lăzărescu.
Potrivit datelor oficiale, cumulate de Cristian Lăzărescu, cei mai profitabili dintre taximetrişti sunt cei de la Taxi Glucoza, care, doar în 2016, au plătit 36.341 de lei, adică jumătate din impozitele plătite de toate cele 9 companii mari din piaţă, asta deşi se află doar pe locul al 7-lea în top. Următorii contribuabili sunt Cristaxi Sevice, cu un impozit pe profit de 12.016 lei, în 2016 şi Prof Taxi, care a datorat statului puţin peste 7.500 de lei, în acelaşi an.
La suma plătită de Uber, de 187.000 de lei, se adaugă şi taxele suplimentare pe care le plătesc şoferii parteneri Uber, constând în TVA intracomunitar, impozit pe venit, impozit şi contribuţii salariale. În 2016, spre exemplu, 100 de şoferi Uber au plătit 320.000 de lei, aferenţi acestor dări, arată comunicatul.
La polul opus se află Uber România, aplicaţia care facilitează servicii de car sharing, şi care, doar în 2016 a plătit la bugetul de stat 187.000 de lei, adică de 3 ori mai mult decât 9 firme de taxi, împreună. La această valoare se adaugă şi taxele suplimentare pe care le plătesc şoferii parteneri Uber, constând în TVA intracomunitar, impozit pe venit, impozit şi contribuţii salariale. În 2016, spre exemplu, 100 de şoferi Uber au plătit 320.000 de lei, aferenţi acestor dări.
Dacă impozitul pe profit plătit de Uber în România este explicabil prin numărul tot mai mare de utilizatori ai aplicaţiei de car sharing, nu la fel de uşor se explică şi profiturile mici sau chiar inexistente ale unor firme de taximetrie cu experienţă, precum Speed Taxi, Pelicanul sau Meridian Taxi. În unele dintre aceste cazuri, vorbim de o vechime în piaţă de peste două decenii, dar şi de flote auto care pot ajunge şi până la 1.500 de maşini.